Planul de salvare al lui Dinamo

Planul de salvare al lui Dinamo
  • Publicat:
  • Actualizat:

Situația financiară la Dinamo este aproape critică, iar șefii
dinamoviști caută cu disperare soluții de redresare a
corabiei.

Ratarea titlului sezonul trecut, iar mai apoi eșecul lamentabil din
Europa au dus la secarea bugetului SC Dinamo 1948. Mai mult, criza
financiară a făcut ca o mare parte dintre acționari să se retragă.
Concret, Vasile Turcu a renunțat și încă își mai așteaptă banii pe
propriile acțiuni, Săvulescu nu a mai investit, Walter a plecat la
„U” Cluj și a trecut acțiunile pe numele unui apropiat, iar în
acest moment doar Cristi Borcea și Nicolae Badea mai bagă mâna în
buzunar.

În aceste condiții, ultimul dorește să facă o nouă majorare de
capital social, un plan cu dublă lovitură: salvarea situației
financiare sau diminuarea procentului de acțiuni al partenerilor
care au renunțat să mai „cotizeze”. În acest moment, capitalul
social al clubului are o valoare de 230 de miliarde lei vechi (23
milioane RON) și a fost majorat ultima oară în urmă cu doi ani,
atunci când valora doar 5,8 milioane RON. După majorare se va
ajunge la 40 de milioane RON, adică suma care se va adăuga va fi de
fix 17 milioane RON.

Ce se
dorește?

În acest sens, președintele CA vrea ca acționarilor care nu au
puterea financiară de a susține majorarea de capital social să li
se taie din acțiuni. Pe cifre, fiecare acționar deține 17,10%, iar
la valoarea de 170 de miliarde de lei, acționarul care nu susține
majorarea poate rămâne chiar cu 10 procente mai puțin! Din
societate mai fac parte Cornel Dinu, care deține un procent de
acțiuni de sub 1%, și FC Dinamo, cu 14,41%. Mai mult, FC Dinamo
este în insolvență, datoriile către stat fiind de peste 10 milioane
de euro.

„Majorarea capitalului social este o soluție care se
impune”
, Nicolae Badea, președinte CA Dinamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Kremlinul așteaptă detalii din partea SUA privind planul de încetare a focului în Ucraina
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să…
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
Se face marele transfer al lui Raţiu? Undă verde către marea lovitură a carierei pentru fundaşul român
Se face marele transfer al lui Raţiu? Undă verde către marea lovitură a carierei pentru fundaşul român
Imagini fierbinți cu fosta lui Alex Pițurcă! Vedeta tv arată BESTIAL în costum de baie
Imagini fierbinți cu fosta lui Alex Pițurcă! Vedeta tv arată BESTIAL în costum de baie
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
Simona Halep, implicată într-un triunghi amoros. Cine este bărbatul pentru care a renunţat la TOT!
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
BANCUL ZILEI. Bulă participă la un concurs de supravieţuire şi ia cu el o păpuşă gonflabilă
Cristian Pîrvulescu, după excluderea lui Călin Georgescu: Luni vom şti ce alţi candidaţi are Rusia
Cristian Pîrvulescu, după excluderea lui Călin Georgescu: Luni vom şti ce alţi candidaţi are Rusia
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Astronomii au detectat un SUNET de MOARTE în Cosmos
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac. A văzut anunţul în ziar
Care a putut să fie primul job al magnatului român care a ajuns acum la fel de bogat ca Ion…
Am aflat cine e ispita secretă de la Insula iubirii! Mai mult, o tânără a călcat deja strâmb!
Am aflat cine e ispita secretă de la Insula iubirii! Mai mult, o tânără a călcat deja strâmb!
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
George Bondor s-a sinucis! Detalii de ultimă oră
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Rățușca cea urâtă s-a transformat într-un SUV cu adevărat dezirabil. KGM Actyon a debutat oficial în România – VIDEO
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României
Gheorghe Hagi a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler. Imagini inedite de la ceremonia specială
×