Dinamo rămâne „acasă”. Negoiță, Badea și Lipă s-au întâlnit și au pus la punct condițiile continuării în Ștefan cel Mare

Dinamo rămâne
  • Publicat:
  • Actualizat:

Așa cum ProSport v-a informat în ediția tipărită de astăzi, în această după-amiază a avut loc o ședință în care s-a discutat despre viitorul lui Dinamo în Ștefan cel Mare.

La întâlnire au participat Ionuț Negoiță, Nicolae Badea și Elisabeta Lipă, comandantul CS Dinamo, iar concluzia a fost că există toate premisele ca formația să rămână și în sezonul viitor „acasă”.

Condiția pusă a fost ca până luni să se achite către CS Dinamo plata utilităților restante, plus cota contractului de asociere – 7000 de euro lunar (și el restant pe mai multe luni).

Ne-am întâlnit și cred că vom continua în aceeași formulă. Ne-am înțeles ca până luni să se plătească restanțele. Cred că sunt șanse mari ca echipa de fotbal să rămână în Ștefan cel Mare„, a dezvăluit multipla campioană olimpică, pentru ProSport.


*La întâlnirea de astăzi a fost invitată și Elisabeta Lipă, însă până aseară, comandantul CS Dinamo nu a confirmat prezența

ProSport v-a informat săptămâna trecută despre posibilitatea ca echipa lui Gigi Mulțescu să fie evacuată din „Ștefan cel Mare”. CS Dinamo, societatea care administrează Complexul Sportiv Dinamo, a somat clubul de fotbal, obligând la plata utilităților restante și a cotei de participare pentru folosirea spațiului. Urmând pașii contractuali, CS-ul s-a adresat AFC Dinamo (vechea societate de la fotbal, cea la care Nicolae Badea rămâne implicat prin funcția de președinte al CA, poziție suspendată după ce s-a intrat în procesul de insolvență), cele două părți având un contract de asociere validat printr-o Hotărâre de Guvern. Mai departe,  conform unui contract de prestări servicii, AFC Dinamo a cerut SC Dinamo 1948 SA, acolo unde acționar majoritar este Ionuț Negoiță, plata sumelor solicitate de CS Dinamo.

Aici s-au rupt lucrurile. „Din momentul în care am preluat eu acțiunile, am plătit utilitățile și chiria. Acum două săptămâni am trimis o situație pentru că cei de la AFC nu au respectat contractul. Au apărut sume peste ceea ce știam noi și nu am vrut să achit”, a spus Ionuț Negoiță în numărul de vineri al ProSport. Cum zilele trecute, CS Dinamo a trimis a doua somație de plată, astăzi, șeful de la RIN, din poziția de acționar majoritar al SC Dinamo 1948 SA și Nicolae Badea, ca reprezentant al AFC Dinamo, se vor întâlni la București pentru a discuta ieșirea din această criză. La întâlnire a fost chemată și Elisabeta Lipă, însă până aseară, Comandantul CS Dinamo nu a confirmat prezența.

Juniorii în Pantelimon, echipa mare la Săftica
Din informațiile ProSport, în cazul în care Negoiță și Badea nu se vor înțelege astăzi, există posibilitatea ca Dinamo să se mute cu totul din „Groapă”. Cum în discuție nu este doar prima echipă ci toate formațiile de la juniori până la „satelit”, procesul pare a fi unul destul de costisitor. Totuși, Negoiță pare că are un plan de rezervă, iar în caz de forță majoră, baza de la Săftica va fi folosită pentru antrenamentele și cantonamntele echipei mari și ale satelitului, în timp ce juniorii se vor pregăti și vor juca în Pantelimon, la Granitul, acolo unde a fost construită de curând o bază modernă care include mai multe terenuri.

11,08% din acțiunile SC Dinamo 1948 SA sunt deținute de AFC Dinamo

88,88% din acțiunile SC Dinamo 1948 SA au fost preluate de Ionuț Negoiță

7.000 de euro lunar este cota de participare a celor de la fotbal pentru folosirea terenurilor, vestiarelor și nocturnei în Complexul Sportiv Dnamo

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Previziunea-șoc a 'noului Nostradamus' pentru 2024. Urmează evenimente apocaliptice: 'Ce-i mai rău abia acum începe'
Previziunea-șoc a 'noului Nostradamus' pentru 2024. Urmează evenimente apocaliptice: 'Ce-i mai rău abia acum începe'
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
Ungurii, STĂPÂNII Europei. Noua alianță în care au intrat. Împreună, blochează tot
Ungurii, STĂPÂNII Europei. Noua alianță în care au intrat. Împreună, blochează tot
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×