Steaua a disputat în această după amiază primul amical din stagiul de pregătire din Austria, contra ciprioților de la APOEL Nicosia, echipă care a jucat în grupele Champions League în sezonul trecut. Victor Pițurcă a trimis în teren o echipă în care și-au făcut loc șase din cei opt jucători sosiți în Ghencea în această vară. Și s-a văzut. Echipa a fost afectată de lipsa de omogenitate, fiind dominată în prima repriză.
Ciprioții au profitat de lipsa de sincronizare din centrul apărării, acolo unde Gardoș și Abrudan au jucat pentru prima oară împreună, și și-au creat cele mai periculoase faze. Din fericire pentru steliști, Tătărușanu a arătat o formă extraordinară și și-a salvat echipa în mai multe ocazii. Au existat însă și lucruri bune în jocul Stelei, iar noile achiziții, Răduț și Dorel Stoica, au fost printre cei mai periculoși jucători din prima parte.
Repriza a doua a adus și deschiderea scorului. Nicoliță recuperează foarte bine pe partea dreaptă, pleacă pe contraatac și scoate în centru la Tănase, care reia aproape de vinclu. Ciprioții au fost aproape de egalare, însă lovitura de cap a lui Esteban Solari lovește bara transversală. Steliștii mai înscriu o dată prin Surdu, intrat în locul lui Stancu.
Fostul jucător al Brașovului a trimis un lob spectaculos, de la 11 metri, fără preluare, după o lansarea a lui Dorel Stoica. Jucătorii lui Victor Pițurcă au continuat meciul în aceeași manieră, însă Steaua reușește să câștige primul amical al verii. Este de remarcat că echipa din Ghencea n-a primit gol, deși linia de fund a fost total schimbată față de sezonul trecut.
Următorul meci amilcal al steliștilor se va disputa peste trei zile, împotriva celor de la Viktoriei Plzen. Meciul va putea fi urmărit LIVE TEXT pe www.prosport.ro
Min. 90 Meciul s-a terminat. Victor Pițurcă debutează cu dreptul în noul să mandat la Steaua, „roș-albaștrii” își trec în cont prima victorie din cantonamentul din Austria, lucru care va conta cu siguranță la moralul echipei
Min. 84⇔Iese Cristi Tănase, intră Apostol Muzac
Min. 74 GOL STEAUA! Dorel Stoica trimite o pasă lungă peste apărare adversă, Romeo Surdu urmărește mingea și trimite de la 11 metri peste portar, fără preluare
Min. 69 ⇔ Victor Pițurcă mai efectuează două schimbări. Ies Emeghara și Gardoș, intră tinerii Lucian Filip și Iacob
Min. 64 Steliștii continuă evoluția din prima parte, lipsa de omogenitate și faptul că se află la primul meci din această vară influențează calitatea jocului
Min. 59⇔ O nouă schimbare la Steaua. Iese bulgarul Todorov, intră Bogdan Mustață
Min. 57 Ocazie mare pentru ciprioți, la o lovitură liberă de la aproximtiv 30 de metri. Mingea este centrată în careu, argentinianul Esteban Solari se înalță și reia cu capul din preajma punctului cu var, dar balonul lovește bara transversală
Min. 50 Surdu face spectacol. Jucătorul intrat în locul lui Stancu a driblat mai mulți adversari în careu, însă a tras în plasa laterală
Min. 47 GOL STEAUA! Nicoliță recuperează în jumătatea adversă, pasează în lateral pentru Tănase, care trage în vinclu de la 16 metri
Min. 46 A început repriza a doua. Victor Pițurcă a operat mai multe schimbări la pauză. Toja a intrat în locul lui Păcurar, Cezar Lungu în locul lui Tătătrușanu, iar Surdu i-a luat locul lui Stancu
Min. 45 S-a terminat prima repriză. Bârtfoi (lovit la gleznă) Bicflavi (contractură musculară) și Martinovic (întindere) n-au fost trecuți pe foaia de joc, iar Pițurcă nu va putea să-i vadă la lucru în acest meci
Min. 34 Bănel Nicoliță pleacă bine din partea dreaptă, traversează terenul până în celălalt colț al careului mare, trage la poartă, însă balonul trece la un metru de vinclu
Min. 26 Răduț recuperează foarte bine un balon în jumătatea adversă, trece de doi adversari și șutează, pe lângă poartă. Tânărul Răduț și Dorel Stoica au fost cei mai buni steliști de până acum
Min. 24 Acțiune frumoasă a Stelei, mingea circulă pe traseul Răduț – Tănase – Dorel Stoica, ultimul trage puternic de la 20 metri, însă balonul nu prinde cadrul porții
Min. 22 Un jucător advers trece ușor de Gardoș și trage la poartă, Tătărușanu este din nou la post
Min. 19 Marcinho intră în careul Stelei, cade într-un duel cu adversar, ciprioții cer penalty, însă Tudor nu se lasă păcălit. Marcinho vede galben pentru simulare
Min. 15 Lovitură de colț pentru Steaua, însă jucătorii lui Victor Pițurcă nu provoacă niciun pericol la poarta celor de la Apoel. Ciprioții au controlat meciul până în aceste momente, steliștii nu prea au reușit să impreioneze în vreun fel până acum
Min. 8 Prima mare ocazie a ciprioților. Ivan Trickovski scapă singur spre poartă, însă șutul său este apărat de Tătărușanu
Min. 5 Noua achiziție a Stelei, Răduț, ajunge într-o poziție bună, dar trage pe lângă din 15 metri. A fost primul șut spre poartă al partidei
Min. 1 Partida a început cu întârziere, cele două echipe ajungând greu la teren din cauza aglomerației. Așa cum s-a vorbit în ultima perioadă, Bănel Nicoliță este noul căpitan al Stelei. Partida este arbitrată de Alexandru Tudor
Steaua: Tătărușanu – Todorov, Abrudan, Gardoș, Emeghara – Dorel Stoica – Nicoliță, Păcurar, Răduț, Tănase – B. Stancu
Fără Golanski, Zapata, Petre Marin, frații Karamyan, Jelev, Parpas sau Ovidiu Petre, Pițurcă se bazează pe un lot de 24 de jucători.
Portari: Ciprian Tătărușanu, Cezar Lungu, Răzvan Stanca Fundași: Iordan Todorov, Novac Martinovic, Octavian Abrudan, Florin Gardoș, Ifeanyi Emeghara, Alexandru Iacob, Bogdan Mustață, Lucian Filip Mijlocași: Bănel Nicoliță, Alexandru Păcurar, Eric Bicfalvi, Apostol Muzac, Dorel Stoica, Juan Toja, Cristi Tănase, Mihai Răduț, Ionuț Năstasie, Alexandru Lazăr Atacanți: Romeo Surdu, Bogdan Stancu, Marius Bâtfoi
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER