Steaua va juca cu FC Brașov în ultima etapă a Ligii 1. După meci, steliștii vor declanșa fiesta pe străzile din București.
Fanii care au mers la National Arena în această dimineață pentru a-și cumpăra bilete au avut parte de o surpriză neplăcută. Agenții firmei de securitate BGS nu le-au permis angajaților Stelei să intre în casele de bilete pentru că roș-albaștrii au restanțe financiare către administratorul Național Arena.
„În mod sigur, oamenii de firma mea de pază nu luau această decizie de capul lor. Mai mult ca sigur, au fost anunțați de cei de la Primărie”, a spus Bogdan Oprea, patronul de la BGS, în exclusivitate pentru ProSport.
Chiria unui meci disputat pe National Arena este cuprinsă între 20.000 și 30.000 de euro.
Valeriu Argăseală a mers imediat la Primăria Municipiului București pentru a achita restanțele.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER