Promovatele 99, 100 și 101! ProSport îți prezintă formațiile care din sezonul viitor se vor lupta cu granzii: Săgeata, Corona și ACS Poli Timișoara

Redactor:
Mihai Andries
Promovatele 99, 100 și 101! ProSport îți prezintă formațiile care din sezonul viitor se vor lupta cu granzii: Săgeata, Corona și ACS Poli Timișoara
  • Publicat:
  • Actualizat:

Săgeata, Corona și ACS Poli Timișoara au urcat joi în Liga 1. Campionatul românesc a depășit astfel bariera de 100 de formații care se pot lăuda că au cel puțin un sezon în Liga 1.

Săgeata Năvodari

Săgeata Năvodari va juca la Constanța sau la Galați partidele din Liga 1

Săgeata Năvodari a fost, în urmă cu doi ani, la un pas de promovarea în Liga I, când, deși a terminat seria I pe poziția a III-a, a fost invitată de FRF să joace un baraj împotriva celor de la Voința Sibiu. După 0-0 în tur, la malul mării, sibienii s-au impus cu 2-0 și au frânt visul unei formații înființate abia în 2010.

La doi ani distanță, istoria nu s-a mai repetat și Săgeata a promovat în Liga I de pe poziția a doua din seria I. Cel mai bucuros de aceast succes a fost primarul din Năvodari, Nicolae Matei. „Este meritul echipei și al conducerii administrative care și-a făcut treaba. Din punct de vedere sportiv, jucătorii și-au făcut datoria iar noi, consiliul local, primăria și sponsorii ne vom ține de cuvânt si vom face tot ce ne va sta în putință pentru ca ei să reprezinte orașul Năvodari cu cinste în Liga 1″, a declarat Matei, după victoria de joi seară în fața celor de la Dunărea Galați, scor 1-0.

Promite să termine stadionul în trei luni

Eliberat recent după cinci luni de arest pentru luare de mită, Nicolae Matei a promis că va face tot posibilul ca în maximum trei luni să facă stadionul omologabil pentru Liga I. Până atunci, rămân variantele Galați și Constanța. „Ne vom apuca chiar de luni de lucrările la stadionul din Năvodari. Vreau ca în cel mai scurt timp să-l aducem la standardele Ligii I. Cred că din toamnă Săgeata va evolua pe stadionul propriu. Până atunci avem două variante: Galați și Constanța. Încă nu ne-am decis exact unde vom evolua”, a completat edilul din Năvodari. În retur, Săgeata a vut o medie de 2.500 de spectatoti la partidele de pe teren propriu.

Când am auzit ultimul fluier al arbi­trului mi‑au dat lacrimile. A fost o muncă dificilă pe care am dus-o dar greul cel mai mare de abia de acum începe
Mihai Guliu, antrenor Săgeata

Corona Brașov

Orașul Brașov va avea, în premieră, două formații în Liga I

Brașovul va avea din sezonul viitor două echipe în Liga I! Corona a promovat joi în primul eșalon, după ce CSM Râmnicu Vîlcea a cîștigat derbiul local din Zăvoi cu Damila Măciuca, scor 1-0. Jucătorii și stafful tehnic al brașovenilor au fost timp de trei ore într-o tensiune teribilă. Aflați la un hotel din Tîrgu Mureș, brașovenii au stat pe telefoane și laptopuri trăind intens meciul de la Vîlcea. Cu câteva minute înainte de ora 21:00, odată cu fluierul de final al meciului de la Vâlcea, câștigat de echipa lui Alexandru Pelici cu scorul de 1-0, printr-un gol marcat în prelungiri, brașovenii au declanșat fiesta. „Nu pot explica în cuvinte ce emoții am avut în timpul partidei de la Vîlcea. Tot meciul am ținut legătura cu părinții mei la telefon, pentru că ei au urmărit meciul la televizor. Le mulțumim celor de la Vîlcea, care au dovedit încă odată că au caracter și au jucat doar pe teren”, declara, emoționat, antrenorul Dan Bona.
Meciurile de acasă, pe Tineretului
Corona Brașov a fost înființată în 2008 și, cu o singură excepție, a promovat în fiecare an într-o ligă superioară. Formația de sub Tâmpa joacă partidele de pe teren propriu din Liga a II-a la baza sportivă Carpați, iar antrenamentele sunt susținute pe arena Metrom. Din păcate pentru Corona, echipa nu va putea evolua pe același stadion și în Liga I. Corona va evolua pe Tineretului în Liga I, cel pe care joacă în prezent FC Brașov. Pentru a face față în Liga I, Corona va avea nevoie de 1,8-2 milioane de euro.

Articol scris de Adi MARICA

ACS Poli Timișoara

Jucătorii de la ACS Poli Timișoara erau în autocar când au aflat că sunt matematic în Liga I

După un egal la Baia Mare (1-1), Velcea și jucătorii săi au urcat în autocar cu gândul că trebuie să câștige ultimul meci de campionat, acasă cu FC Bihor, pentru a promova. Jumătate de oră mai târziu, însă, Vâlcea a învins pe Damila Măciuca, iar echipa lui Claudiu Niculescu a pierdut orice șansă de a-i mai prinde din urmă pe timișoreni.

ACS Poli a reușit această performanță pornind de la zero, în primul an în care această echipă a jucat la Timișoara. În vara trecută, s-a format un lot din opt jucători care au promovat în „B” cu ACS Recaș și un grup de fotbaliști liberi de contract. Bănățenii au înnoptat la un hotel din Satu Mare joi spre vineri, după ce au chefuit timp de câteva ore în restaurant. Sătmărenii care au trecut joi seară prin sensul giratoriul din centrul orașului au fost întâmpinați de vocile puternice ale timișorenilor, care au cântat din tot sufletul „Cine e în Liga I ? Poli e, Poli e”.
Echipa bănățeană suferă, însă, din cauza numărului mic de susținători pe care îi are în oraș. Fotbaliștii au ajuns ieri după-amiază în Timișoara și au fost așteptați de șefii clubului, de primarul Nicolae Robu și de un grup de 15 suporteri. După ce au coborât din autocar, jucătorii au cântat alături de puținii fani adunați lângă vestiarele de la stadion. Vali Velcea și jucătorii săi speră că vor avea o susținere mai mare miercuri, când vor juca pe teren propriu ultimul meci al sezonului, cu FC Bihor.

Pentru oricare alt antrenor, o pro­movare conse­cutivă un an după altul, cu două loturi total diferite, cu un club nou născut, înseamnă foarte mult
Valentin  Velcea, antrenor ACS Poli Timișoara

Articol scris de Veronica HODAS

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de Ministrul Sănătății
Cazul lui Andrei, băiatul de 16 ani mort cu zile în spitalul din Târgu Jiu, schimbă legea. Anunțul făcut de…
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Ordin UE. Mașinile pe benzină și motorină se taxează extra. Intră în vigoare din 10 decembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×