Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaș, Cristi Pustai, nu și-a ascuns dezamăgirea după remiza cu Internațional, a treia consecutivă pe teren propriu.
Acesta a dat vina și pe starea terenului, care a fost mult sub așteptări, dar a adus aminte și de eliminarea lui Todea (41) pentru două cartonașe galbene primite în decurs de două minute.
„Terenul devine din ce în ce mai impracticabil, îi felicit pe băieți că nu am pierdut, mai ales că am jucat în 10 oameni mai mult de o repriză. Ne este tot mai greu să jucăm pe acest teren. La primul cartonaș primit de Todea era chiar lângă mine, a fost acordat mult prea ușor, dar nu vreau să comentez foarte mult deciziile arbitrului”, a spus Pustai.
De cealaltă parte, Ionuț Badea s-a arătat încrezător că această remiză îi va ajuta în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
„A fost un meci foarte disputat, era un moment bun să adunăm puncte. Chiar dacă au fost unele greșeli, puteam să câștigăm acest meci. Ne putem salva. Dacă era terenul bun, puteam profita mai bine de omul în plus. Nu vreau să comentez arbitrajul”, a declarat și Ionuț Badea.
După 20 de etape Mediașul are 26 de puncte, cu 8 mai multe decât Internațional.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER