Mijlocașul Gabriel Torje speră ca echipa sa să treacă cât mai repede peste semieșecul din partida cu Ceahlăul Piatra Neamț:
„Chiar dacă am remizat în această etapă, nu am pierdut foarte mult. Am rămas la aceeași distanță de Urziceni, de Steaua, de Timișoara. Au fost o grămadă de ocazii în meciul cu Ceahlăul și se putea câștiga lejer meciul, dar poate e mai bine așa. Dacă mergeam la Cluj după trei victorii poate aveam nasul prea pe sus”, a delcarat Torje luni, la Mall Vitan, unde a împărțit flori cu ocazia zilei de 8 Martie.
Dinamo a remizat, sâmbătă, scor 1-1, pe teren propriu, cu Ceahlăul Piatra Neamț, într-o partidă din cadrul etapei a XX-a a Ligii I și va întâlni, sâmbătă, liderul clasamentului, CFR Cluj.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER