Rapid – Gaz Metan 1-1. Bornescu scapă printre mâini două puncte importante și este din nou contestat de fani

Rapid - Gaz Metan 1-1. Bornescu scapă printre mâini două puncte importante și este din nou contestat de fani
  • Publicat:
  • Actualizat:

RapidGaz Metan Mediaș s-a încheiat 1-1, într-un meci din etapa a treia a Ligii 1

„Nu ne permitem să facem spectacol”, declara Ionel Ganea într-un mod pragmatic înaintea meciului din etapa a treia cu Gaz Metan Mediaș. Jocul precaut al echipei sale nu l-a contrazis. Cei aproximativ 2000 de fani care au venit la stadion au văzut în primele 40 de minute o prestație crispată a jucătorilor lor favoriți care au părut afectați de neînțelegerile din cadrul conducerii și nu au mai repetat prima repriză efervescentă de săptămâna trecută, când au marcat de două ori contra Viitorului. De partea cealaltă, Cristian Dulca, cu o echipă mult schimbată față de sezonul trecut, a reușit să-l pună în dificultate pe fostul său coleg de echipă Ionel Ganea. Cu cei trei „ponei” din spatele vârfului, Ciprian Petre ,Figliomeni și Romeo, Gaz Metan a avut inițiativa în prima parte și au ratat cele mai mari ocazii în minutele 28 și 29 prin cei doi jucători italieni Figliomeni și Romeo. Prima șansă importantă a Rapidului a venit în minutul 39 când Pancu i-a trimis excelent lui Ciolacu care a ezitat inexplicabil în fața portarului Pleșca. Trei minute mai târziu rolurile s-au inversat, dar cu un cu totul rezultat: Pancu a marcat cu capul din trei metri după centrarea „nouarului” rapidist.

Bornescu scapă printre mâini două puncte

Lipsa de pregătire fizică este foarte clar vizibilă în rândul jucătorilor pregătiți de Ganea, care a atras atenția asupra acestui aspect de mai multe ori în ultima perioadă. Carențele din punct de vedere fizic au fost compensate cu dorința foarte mare de a demonstra că Rapidul nu formează o echipă care se bate la retrogradare și de tactica ultra defensivă impusă de antrenor. Cu o echipă pregătită pentru contraatac de Cristi Dulca, ardelenii nu au reușit să pună în mare pericol poarta lui Bornescu, care a avut o evoluție bună până la gafa uriașă din minutele de prelungiri. Atunci, el a gafat incredibil și i-a permis lui Llullaku să aducă un punct meritat pentru medieșeni. Rapid a plătit pentru tactica super defensivă, gafa portarului dând apă la moară fanilor care consideră că lui Drăghia i se face o nedreptate, după ce anul trecut a contribuit la promovare.

Echipele de start:
Rapid: Bornescu – Tînc, Al. Iacob, Mera, M. Stoica – Săndulescu, E. Dică (Roșu 84) – Al. Coman, Pancu, Cojocnean (Martin 79) – Ciolacu (Negru 71)
Rezerve neutilzate: Drăghia, Savin, Vasile, Călin

Gaz Metan: Pleșca – V. Crețu, Mujdragici, Muth, Szilagyi – Todea, Tahar –  C. Petre (Llullaku 65), Figliomeni, R. Romeo (Avram 72) – Buziuc ( Roman 84)
Rezerve neutilizate: Buchta, Ilie, Buzean, Enescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Asociația de proprietari e obligată să notifice. Fiecare proprietar de apartament trebuie să plătească
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×