Steaua și-a fixat un obiectiv clar pentru returul acestui sezon. Chiar dacă nu vor avea oportunitatea să se bată la titlu, vicecampionii vor cu orice preț să o împiedice pe marea rivală, Dinamo, să ia al 19-lea campionat din istorie.
După ce ieri Goian a spus că ar accepta o eventuală premiere de la Cluj, pentru a încurca trupa lui Rednic, Toja vrea și el, cu orice preț, să răpună rivala.
Chiar dacă returul încă nu a început, iar până la partida din Ghencea, contra câinilor, au mai rămas mai bine de 3 luni, mijlocașul știe ce își dorește. Ura pentru Dinamo este atât de mare în rândul roș-albaștrilor, după ce liderul actual i-a furat sezonul trecut titlul Stelei, încât Toja, un jucător venit în acest sezon a fost înveninat cu ea.
Mijlocașul susține că reîntoarcerea lui Lăcătuș pe bancă este benefică și este de părere că Fiara le-a insuflat fotbaliștilor o mai mare agresivitate.Â
”Cred că Lăcătuș a fost mereu ambițios, atât ca jucător, cât și ca antrenor. Normal că ne-a insuflat și nouă această ambiție și această dorință de a câștiga mereu. Ne luptăm pentru orice minge, atât la antrenamente, cât și la meciuri. Când am venit la Steaua, erau mulți jucători noi, nu ne cunoșteam prea bine. Acum ne-am acomodat și suntem un grup puternic și unit, o echipă cu adevărat. Un derby este la fel oriunde în lume. Este cea mai importantă întâlnire dintr-un sezon. Chiar dacă nu câștigi campionatul, chiar dacă stai prost în clasament, suporterii îți cer să câștigi acest meci. Jucăm cu Dinamo pe teren propriu, trebuie să respectăm acest lucru și blazonul Stelei și să îl jucăm ca pe un adevărat derby. Nu doar cu Dinamo trebuie să evoluăm așa, ci cu toate echipele pe care le vom întâlni în retur"’, a spus fotbalistul din Ghencea, într-un interviu pe site-ul clubului.
Eternul derby este comparat de columbian cu disputele din America de Sud dintre Boca și River, sau cu cele din țara sa natală, dintre Santa Fe si Millionarios: "În orice țară ai juca, îți dai seama care este cel mai mare rival al echipei tale. În Columbia este derby-ul dintre Santa Fe și Millionarios, în Argentina este River Plate – Boca Juniors, în SUA am jucat în Dallas – Houston, care este un derby. Între Steaua și Dinamo este o rivalitate mare și am realizat și eu asta, fiindcă fac parte din familia Stelei acum. Știm cine este Steaua și cum se simte acest derby"’
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER