Înfrângerea din meciul cu Sportul (0-1) a dinamitat vestiarul Rapidului și l-a făcut pe Copos să-l demită pe Șumudică cu cinci etape înainte de finalul campionatului. Interimatul va fi asigurat de trio-ul Marian Rada – Cristian Petre – Daniel Pancu.
Ieri, Copos s-a întâlnit cu Dinu Gheorghe, cei doi încercând să găsească o soluție pentru a-l înlocui pe antrenorul proaspăt dat afară și pentru a resuscita echipa în ultimele cinci partide. Toate pentru a nu rămâne pentru al treilea sezon consecutiv în afara Europei. Interimatul va fi asigurat de Marian Rada, promovat din nou de la „satelit”, iar ajutoare îi vor fi Cristian Petre și Daniel Pancu. Variantele la care se gândesc George Copos și Dinu Gheorghe pentru a conduce banca tehnică a Rapidului din vară sunt patru la număr.
Răzvan Lucescu
Are tot timpul ușa deschisă în Giulești, este văzut de Copos ca antrenorul perfect pentru Rapid, fiind și pe placul fanilor, care nu uită cea mai importantă performanță europeană a clubului în sezonul 2005-2006. Însă totul depinde de rezultatul partidei cu Bosnia din 3 iunie 2011. În cazul în care echipa națională nu va câștiga, Lucescu jr își va da demisia și va fi dispus să accepte oferta lui George Copos. Singurele obstacole: o victorie cu Bosnia și disponibilitatea lui Răzvan de a încerca o aventură la alte echipe după plecarea de la națională, CFR fiind și ea la pândă.
Cosmin Contra
Îl recomandă rezultatele pe care le-a obținut la Timișoara, cu care a fost neînvins. Este un antrenor tânăr, ambițios, care știe cum să se impună și să țină un vestiar. Singura problemă ar fi salariul pe care îl cere fostul internațional, dar Copos se gândește și la reacția fanilor după ce acesta a jucat la Dinamo, plus lipsa de experiență.
Viorel Moldovan
Și-a încheiat cariera de fotbalist în Giulești, unde a jucat un sezon si jumătate, iar în vara lui 2007 a fost timp de două luni director sportiv. Este iubit de suporteri și cunoaște majoritatea jucătorilor cu care a lucrat la Brașov sau a fost coechipier în perioada când a evoluat la Rapid. Un dezavantaj ar fi faptul că nu a avut rezultate la ultimele echipe unde a fost și nu este un antrenor cu experiență, așa cum își dorește George Copos.
Antonio Conceicao
Este un antrenor bine văzut în România. În sezonul 2008-2009, a câștigat Cupa și Supercupa cu CFR Cluj, iar în acest retur de campionat a făcut din FC Brașov o echipă redutabilă. Un alt motiv pentru care rapidiștii se gândesc la el este și faptul că în lot sunt nouă jucători care vorbesc portugheza.
Însă va fi destul de greu ca tehnicianul lusitan să fie convins, mai ales că de serviciile sale s-a interesat și Steaua, care vrea să-l pună pe banca tehnică din vară. Un impediment este faptul că Toni Conceicao este prieten cu Marcel Popescu, impresarul fiind certat cu stafful Rapidului după transferul lui Cesinha de la Braga în Giulești în vara lui 2007. Gigi Mulțescu
Culmea, varianta supriză ar putea fi exact omul care i-a pecetluit soarta lui Șumudică. Surse din cadrul clubului spun că George Copos a fost auzind lăudându-l pe antrenorul Sportului și se pare că ar fi existat chiar și un prim contact cu tehnicianul care și-a făcut un renume în Turcia. Mulțescu ar fi dispus să vină în Giulești, mai ales că „studenții” se vor întoarce în Liga a II-a.
„Conceicao e antrenorul pe care aș vrea să-l pun ieri și poate o să reușesc să-l pun poimâine”, George Copos, patron Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER