Până să se retragă din activitate și să își înceapă activitatea ca membru în organigrama anunțată de Gică Popescu în eventualitatea în care va câștiga alegerile pentru șefia FRF, Cristian Chivu a încercat să facă un gest generos pentru fotbalul din Reșița, orașul său natal.
Potrivit exclusivtm.ro, fotbalistul lui Inter Milano le-a oferit bănățenilor suma de 30.000 de euro la începutul acestui an, pentru ca arena unde a făcut primii pași în fotbal să primească o suprafață de joc artificială. Zis și făcut, reșițenii au cumpărat gazon nou, dar nu sintetic, ci au adus o iarbă folosită de la un teren de antrenament al lui Dinamo.
Cristi Bobar, fost președinte la Reșita, actualmente director sportiv la Dinamo, a reacționat pe marginea acestui subiect.
„Cristi Chivu are dreptate. El a donat din suflet un teren către baza ce-i poartă numele tatălui său, Mircea Chivu. Acel teren cumpărat de Chivu trebuie să rămână acolo, la CSM”, a spus Cristi Bobar, director sportiv la Dinamo și președinte al Reșiței, pe vremea în care Chivu a promis donația.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER