Viitorul a uitat de „ghilotina” Europa League și a revenit în Liga I, unde, de multe ori, ea a fost „călăul”. Ostenită a părut însă echipă „Regelui”, după duelurile cu Gent, iar medieșenii au luat-o tare. Eric, titular în premieră, i-a pus pe cap o minge lui Axente, dar vârful Gazului n-a nimerit poarta lui Buzbuchi (5). A fost ocazia care anunța golul, venit de la Alex Munteanu, cu un șut plasat, din careu (17). Jucătorii lui Hagi și-au dat seama că nici în Liga I nu avea să le fie ușor și s-au zbătut să repare începutul slab de joc. Pentru Chițu, Pleșca a fost „piaza rea”. S-a trezit singur cu portarul în două rânduri, dar de fiecare dată a câștigat golakeperul (23, 39). Și Nedelcu s-a lovit de rezistența lui Pleșca, la mingea „torpilată” de el de la 25 de metri (42). Gazul a schimbat tactica din mers și a urmărit doar contraatacul. După astfel de faze, Lullaku și Zaharia puteau mări diferența. Primul a tras însă peste poartă, de la 16 metri, iar bucuria celui de-al doilea a fost interzisă de intervenția lui Buzbuchi (44).
Lullaku, golul victoriei și henț evident
Jocul cu multe ocazii din prima parte s-a transformat în unul tacticizat în repriza secundă. Gazul a sperat că timpul va trece, iar Hagi a jucat totul pe atac. Ocazii mari n-au mai fost, dar insistența Viitorului a dus la golul lui Țîru, uitat nemarcat în careu, după un corner (73). Nu s-a terminat însă așa, pentru că Viitorul a uitat de apărare, în tentativa de a mai marca, iar Lullaku a profitat de un spațiu rămas liber și l-a executat pe Buzbuchi (85). În prelungiri, Viitorul a fost privată de un penalty, după un henț evident comis de Lullaku, care l-a deposedat cu mâna pe Tănase. Nu s-a dat iar Viitorul are 2 înfrângeri în 3 meciuri din actualul sezon.
Gaz Metan – Viitorul, ora 18:30, este prima partidă a zilei din Liga 1.
Gazdele au început noua ediție de campionat cu o victorie, scor 2-1 cu ASA, însă în precedenta rundă trupa lui Pustai a fost învinsă de Iași cu 3-1.
De partea cealaltă, Viitorul a ieșit din Europa League după doar un singur tur, iar acum echipa lui Gică Hagi se concentrează pe ce are de făcut în competițiile interne. La fel ca Gaz Metan, Viitorul a câștigat în prima etapă, 1-0 cu Voluntari, și a pierdut în runda a doua, scor 1-3 cu Steaua.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER