Reghecampf și Contra au remizat, 2-2, după un meci cu multe faze hilare. Manasse a făcut două penalty-uri de fotbalist de Divizia D, iar Chiricheș și-a dat un autogol ciudat.
Steaua joacă la trecerea campionatului, fără să-și mai încordeze mușchii. Ar putea chiar să încerce metoda Giulești: jucătorii să se antreneze la grătare și să se prezinte doar la meciuri. Un punct colo, altul dincolo, un pic de talent, un pic de știință, mai din inerție, mai dintr-o deviere, titlul e câștigat din finalul lui 2012. Acum se joacă doar ca să fie etapele la număr.
Așa a venit și golul de 1-0. Adi Popa a luat curba ca la moto GP, Manasse a intrat ca un taur care vede roșu în fața ochilor fără să se gândească la consecințe, iar Tudor a arătat penalty, deși nu a fost prea convins, la semnalizarea asistentului Gheorghe. Numai Bornescu nu aflase că Rusescu bate penalty-ul mereu în dreapta portarului și s-a aruncat în stânga: 1-0.
Steaua a crezut că meciul e rezolvat dintr-o singură lovitură, ca la Lokal Kombat, dar Petrolul nu era KO! Semnalul fusese dat la 0-0 de Bokila, care trimisese un „croșeu” de la marginea careului, dar Tătărușanu parase în lateral (19), iar apoi, la 1-0 pentru Steaua, Morar și Hamza au „aruncat” două lovituri de picior la care portarul Stelei a rezistat cu greu. Tătărușanu nu a mai avut reacție în prelungirile reprizei, când Hoban l-a executat cu o lovitură de cap după un corner bătut de Boudjemaa.
Reghecampf a schimbat tactica în repriza a doua. Buldogii Bourceanu și Pintilii au fost scoși pe rând de pe teren, iar Steaua a desenat un 4-1-4-1 cu Filip la închidere și cu atacantul anti-gol Tatu vârf împins. Părea o formulă mai ofensivă, cu Rusescu un pic avansat din linia de patru mijlocași steliști, dar jocul Stelei s-a rupt pe la mijlocul terenului. Contra a insistat cu Grozav și cu Mojica, ambii fără mari realizări ofensive.
Jocul slab al ambelor echipe din repriza a doua a fost salvat de cele două goluri din final. Manasse a mai inventat un penalty, după un henț prostesc, și Latovlevici a marcat pentru 2-1, iar Chiricheș a făcut dreptate, cu un autogol ciudat, pentru 2-2. Steaua e la 15 puncte de locul doi, deși în ultimele patru meciuri a câștigat doar o dată, remizând de trei ori!
INTRĂ‚ AICI PENTRU COMENTARIUL LIVE TEXT AL MECIULUI STEAUA – PETROLUL
UPDATE 20:35 Unui suporter mai in vârstă, din peluza Stelei, i s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția medicilor. Acesta urmează să fie transportat de urgență la spital pentru a primi îngrijiri de specialitate.
UPDATE 20:10 Fostul jucător al Stelei și al Petrolului, Valeriu Răchită, spune că va susține în această seară echipa ploieștenă.
„Vă spun încă dinaintea meciului că în seara asta țin cu Petrolul, deși am jucat la Steaua. Sunt sigur că de la anul Petrolul va fi și mai puterncă deoarece Walter va rămâne la Ploiești. Dacă voi da mâna cu managerul Stelei în seara asta? Binențeles, doar dacă mi-o va întinde el.”, a spus Valeriu Răchită înaintea partidei.
UPDATE 19:50 Suporterii Petrolului au ajuns în urmă cu câteva minute la Național Arena și au început deja să intre în sectorul din tribune care le-a fost rezervat. Drumul de la Gara Obor până la stadion a decurs fără incidente.
19:00 În urmă cu câteva momente a ajuns în București și grosul galeriei Petrolului Ploiești. Garnitura de tren a fost așteptată în Gara Obor de aproximativ 120 de jandarmi, care îi vor escorta pe „lupi” până la Național Arena.
18:20 Galeria Petrolului este așteptată să ajungă în scurt timp în Gara Obor. Tot aici s-au strâns deja aproximativ 100 de suporteri ai „lupilor”, care au făcut deplasarea la București cu mașinile personale. De aici, ultrașii vor face deplasarea spre Arena Națională, sub atenta supraveghere a reprezentanților Jandarmeriei.
La meci sunt așteptați aproximativ 2.500 de fani ai Petrolului.
Contra și Reghe se întâlnesc prima dată ca rivali din postura de antrenori . În meciurile în care s-au întâlnit ca jucători, stelistul a obținut două victorii în cele patru confruntări cu Contra.
Laurențiu Reghecampf și Cosmin Contra sunt doi foști fundași dreapta, unul care s-a consacrat la Steaua, celălalt la Dinamo și acum își dau prima bătălie în calitate de antrenori. Sunt tehnicienii momentului, „Guriță” având doar o singură înfrângere (0-2 la Mediaș) în cariera sa de antrenor în cele 24 de partide pe care le-a bifat în Liga 1 cu FC Timișoara și Petrolul, în timp ce Reghecampf a reușit să readucă Steaua în prim-planul fotbalului românesc și european. Culmea e că în ciuda rivalității celor doi din teren, Reghe și Contra au o relație destul de strânsă, ultimul fiind nașul de cununie al stelistului. Cei doi s-au născut în același an, 1975, Laurențiu fiind totuși mai mare cu trei luni față de Cosmin.
Colegi de generație la echipa națională de tineret, dinamovistul i-a luat mai mereu fața stelistului, atunci când a venit vorba de titularizare Pițurcă preferând să se bazeze mai mult pe „Guriță”, chiar și la Campionatul European sub 21 de ani din 1998 găzduit de București. De fapt, carierele celor doi au diferit destul de mult atât la nivelul echipelor de club pentru care au evoluat, cât și în ceea ce privește echipa națională de seniori, unde Reghe, de exemplu, are un singur meci jucat, cel de proastă amintire cu Danemarca (2-5). Reghe s-a simțit bine în fața lui Contra doar cât timp a evoluat în Liga 1, pentru că are două victorii și două egaluri în meciurile jucate fie cu Chindia, fie cu Steaua împotriva nașului său.
Declarație șoc:
„Aș face față fără probleme la cluburi precum Bayern München și Borussia Dortmund”, Laurențiu Reghecampf, declarație făcută la DolceSport
Galeria Petrolului a închiriat o garnitură de tren și va ajunge, azi după amiază, la Gara Obor. Sunt așteptați aproape 4.000 de suporteri ploieșteni
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER