Steaua este foarte aproape de a pune mâna pe Junior Moraes, chiar înainte de dubla manșă din play-off-ul Europa League contra celor de la ȚSKA. Acesta este motivul principal pentru care fanii bulgari cred că echipa lor va ceda ușor meciul roș-albaștrilor.
Atacantul brazilian nu știe pentru ce echipă va evolua în întâlnirea dintre Steaua și ȚSKA. Aflat sub contract cu echipa bulgară, Moraes se pregătește ca în câteva zile să vină în România și să semneze cu Steaua. El va avea drept de joc din septembrie. Gigi Becali era să se dea de gol ieri, în direct la Sport.ro, dar când și-a dat seama că afirmațiile sale îi pot supăra pe cei de la ȚSKA, a bătut în retragere.
El a lăsat să se înțeleagă că Moraes sigur vine la Steaua, deoarece aceasta a fost „șmecheria” prin care trebuia adus, adică prin intermediul prietenilor de la ȚSKA Sofia. „Nu e vorba de nicio vasalitate a bulgarilor față de Steaua! Domnule, alta e să ai o înțelegere cu un bun prieten și alta e vasalitatea. Păi, patronul de la ȚSKA e prietenul lui Giovani, bine, și al meu, că ori de câte ori a venit în România, eu l-am primit… dar nu mai spun că voi interpretați”, a spus ieri patronul Stelei.
Fanii bulgarilor cred că va fi blat După desele apariții în presă ale lui Becali, în care acesta spunea că între cele două echipe este o relație foarte bună, fanii bulgari sunt circumspecți în ceea ce privește corectitudinea dublei manșe. Aceștia au lansat deja o ipoteză conform căreia ȚSKA ar ceda meciul Stelei.
„Ce blat să fie? Păi credeți că cei de la ȚSKA sunt fraieri? Patronul lor e miliardar”, Gigi Becali, finanțator Steaua
Cristian VOINEA [email protected]
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER