UPDATE Formația din prima ligă a Rusiei a anunțat în urmă cu câteva minute, prin intermediul site-ului oficial, că s-a înțeles cu fundașul Stelei, care a semnat deja un contract pe trei sezoane cu formația care a terminat ultima ediție de campionat pe 14.
Până la urmă, Sorin Ghionea pleacă de la Steaua. FC Rostov este noua destinație a căpitanului Stelei, echipă antrenată de Oleg Protasov. Rușii au achitat clauza de transfer, care era de 100.000 de EURO, iar fundașul urmează să schimbe cantonamentul Stelei cu cel al noii sale echipe.
Cine este FC Rostov?
Echipa din sudul Rusiei a avut de-a lungul timpului mai multe denumiri: Traktor, Torpedo sau Rostselmash. Cea mai bună performanță a celor de la Rostov a fost un loc șase în 1998, o finală de Cupă în 2003 și o semifinala Intertoto în 1999. Clubul a fost fondat în 1930.
În ultimul sezon, FC Rostov s-a salvat în extremis de la retrogadare: au terminat pe locul 14, cu 32 de puncte.
Deși a antrenat pentru puțin timp în România, Oleg Protasov a rămas apropiat de jucătorii români: Mazilu, la Dnepr, Nicolae Dică și Victoraș Iacob, la Iraklis, au lucrat cu fostul antrenor al Stelei.
Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER