S-a întors Desfigurel Mutrea! Jandarmii i-au călcat în picioare pe fanii Petrolului

Redactor:
Marian Dima
S-a întors Desfigurel Mutrea! Jandarmii i-au călcat în picioare pe fanii Petrolului
  • Publicat:
  • Actualizat:

Suporterii Petrolului bătuți duminică seara și-au scos certificate medicale și vor să dea Jandarmeria în judecată. Ofițeri MAI de toate calibrele îi acuză pe fani că erau băuți și că s-au manifestat „ca în Evul Mediu”, dar purtătorii de bastoane au rupt în bătaie tineri și bătrâni la Ploiești, pe motiv că „au refuzat să părăsească zona în care au fost debarcați din autobuze”

ProSport a încercat să refacă din declarațiile celor implicați filmul evenimentelor de duminică seara

Jandarmeria neagă folosirea forței disproporționate, deși 15 persoane și-au scos certificate medico legale, iar imaginile video arată zelul purtătorilor de bastoane

1.300 de persoane pleacă duminică după amiază din Ploiești să vizioneze un meci de fotbal la 60 de kilometri distanță. Sunt îmbarcați în 11 autocare, în mai multe microbuze și în mașini personale. Pe drumul spre București, se petrec două incidente izolate, unul la Otopeni, altul pe linia de Centură a Capitalei. Jandarmii care însoțesc coloana intervin, iar spiritele se liniștesc, deși vreo două autocare rămân fără geamuri.

La Domnești, convoiul este tras pe dreapta, răsfirat pe vreo 400 de metri. Din față se aud strigăte și scandal. De aici povestește Octav Preda, unul dintre șefii galeriei Petrolului. „Eu eram în autocarul al șaselea. Am coborât și i-am întrebat pe jandarmi ce se întâmplă, nici ei nu știau. Am discutat amical, nici vorbă să ne batem unii cu alții. Abia când m-au sunat televiziunile să dau declarații am aflat că ar fi unele incidente”.

Bogdan Dinu, alt lider al galeriei, era mai în față. „Am fost opriți pe un câmp, fără explicații. Am aflat ulterior că se dăduse ordin de sus să nu mai ajungem la București, că este riscant. Era beznă, au început să dea cu gaze, să tragă cu gloanțe de cauciuc. Jandarmii erau pregătiți de război. Sunt peste 15 răniți, oameni cu capul spart, plini de sânge”.

La televiziuni, în acel moment Georgian Enache, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei, vorbea despre supoteri aflați sub influența băuturilor alcoolice, care aruncă cu pietre în jandarmi. „Nu neg că or fi și printre noi unele uscături și că în momentele acelea au ripostat, însă nu poți vorbi la modul general, că eram cu toții băuți și că există suspiciunea că aveam materiale pirotehnice asupra noastră. Legea nu funcționează pe prezumții, ci pe dovezi… Au dat cu gaze lacrimogene în autocar și i-au obligat pe șoferi să închidă ușile. Normal că băieții au fost obligați să spargă geamurile, altfel ar fi murit asfixiați. Se vorbește de peste o mie de fani violenți. Păi dacă ar fi coborât toți cei 1300 de suporteri din autocare ieșea măcel, în bezna din jur. Unii nici nu au știut ce s-a întâmplat și de ce au fost întorși acasă”, explică Octav Preda.

Pe stadionul Ghencea, jucătorii și antrenorul Petrolului află de problemele fanilor și vor să întârzie începerea meciului, ca o formă de protest.

Au bătut și cameramani

Incidentele mai grave se petrec însă la Ploiești, la sosirea convoiului. Rememorează Octav Preda: „Ne-au dus pe drumul cel mai lung, pe A3. În oraș, coloana s-a tot rărit, oamenii oprindu-se mai aproape de locuință. Când am ajuns aproape de stadionul Ilie Oană, capătul drumului, mai eram vreo 60-70. Strada era însă blocată de o mașină și ne așteptau cam o sută de jandarmi. Au început să-i bată pe toți care erau acolo, tineri, bătrâni, femei sau copii. «Sunteți tari în gură, vă omorâm! Marș, mă!». Înjurături, șuturi, bastoane. Numai așa ne-au ținut. Am fost și eu lovit, și un cameraman, dar pe un băiat l-au călcat în picioare. Sunt imagini video. Spun cu mâna pe inimă că dacă nu erau filmați ne măcelăreau”. Imaginile video confirmă declarațiile.

 Luni, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Prahova, maiorul Leonard Dragomirescu, preciza că intervenția s-a datorat „faptului că suporterii au refuzat să părăsească zona în care au fost debarcați din autobuze”. Preda e revoltat: „Suntem în România anului 2013! Poate că vreau să ies în oraș cu soția, poate vreau să mă plimb! Nu mă poți obliga cu bastonul să mă duc acasă”.

Revoltat este și șeful Jandarmeriei Române, generalul de brigadă Mircea Olaru: „Nu este admisibil ca niște suporteri să oprească mașina în câmp și să ia la pietruit fără niciun motiv jandarmii care asigurau însoțirea. Acești oameni trebuie să înțeleagă că nu mai suntem în Evul Mediu”.

Încinși, suporterii și-au dus războiul cu forțele de ordine în centrul orașului până spre miezul nopții, bastoanelor fiindu-le opuse pietre din caldarâm.

„Nu-i lăsăm, pentru fetele și bătrânii bătuȚi degeaba”

Cele mai grave incidente dintre suporteri și jandarmi din acest sezon se vor încheia la tribunal. Jandarmeria îi caută pe tinerii implicați în incidente, iar fanii și-au scos certificate medico legale pentru a da forțele de ordine în judecată. „În cursul acestei săptămâni, pe baza imaginilor video existente, se va continua identificarea suporterilor recalcitranți pentru a fi luate măsurile legale împotriva lor”, anunță Jandarmeria, în timp ce suporterii au făcut, aseară, o ședință la arena „Ilie Oană”, iar astăzi anunță o conferință de presă, solicitând și o nouă întâlnire cu prefectul Marius Sersea (cu care s-au întâlnit și înainte de meci), pentru a lămuri incidentele. „Nu-i vom lăsa, pentru fetele și bătrânii bătuți degeaba. 15 dintre noi și-au scos certificate medico-legate, lucrăm cu mai mulți avocați. Dacă legea de la noi nu ne face dreptate, mergem mai departe, la curtea europeană”, pune punct Octav Preda.

Conform unui comunicat oficial, mai mulți jandarmi au fost loviți cu pietre, doi dintre ei primind îngrijiri medicale, fără a fi transportați la spital

Trei suporteri au fost audiați, luni, la sediul Poliției, fiind suspectați de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice

RATP Ploiești a confirmat ieri că mai mulți șoferi de autobuz au suferit din cauza faptului că au inhalat gaze iritante

Cine e Desfigurel Mutrea: ProSport l-a descoperit pe Desfigurel Mutrea la un reportaj făcut la una din acțiunile Jandarmeriei. Așa este denumit primul pulan din viața unui jandarm!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Acceptă sau pleacă! Genoa lui Dan Șucu nu stă la discuții cu Mario Balotelli
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Radu Ille și soția lui divorțează după două decenii de căsnicie! Cei doi au depus deja actele
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua echipă
Surpriza finalului de an! Curtat de mai multe cluburi importante din Superliga, fotbalistul a ales şi va semna cu noua…
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
OUG
OUG "trenuleţ": singurele pensii care ar mai putea creşte în 2025. Guvernul anunţă şi primele restructurări
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cât trebuie să mergi zilnic ca să adaugi ORE în plus la viața ta?
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Cristi Borcea şi-a schimbat radical viaţa. Dezvăluirile milionarului care are 9 copii cu 4 femei: Am un ritual zilnic!
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars ca o torță
Filmul tragediei de pe E85. Constantin, Teodora și Sofia n-au mai avut nicio șansă, după ce mașina lor a ars…
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Obligatoriu pentru cei care au permis de conducere! Trebuie să prezinte aceste documente
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Sofia, Teodora și Constantin au ars de vii în mașină! Detalii șocante despre ultimele clipe de viață
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×