S-a întors vedeta!** Costea a revenit pe teren după o absență de 8 luni

S-a întors vedeta!** Costea a revenit pe teren după o absență de 8 luni
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Costea, golgheterul din ultimele două sezoane al
Universității Craiova, a contribuit decisiv, aseară, la faza
golului doi al Științei înscris de Alex Pițurcă. Totul s-a petrecut
chiar de ziua de naștere a prietenei sale, handbalista Oltchimului,
Ada Nechita.

Suporterii olteni au așteptat cu sufletul la gură revenirea pe
teren a lui Florin Costea. În minutul 70, Pițurcă l-a înlocuit pe
Mihai Costea cu fratele său la scorul de 2-1 pentru alb-roșii. După
doar 13 minute, în care Costea a mai avut două acțiuni periculoase,
în minutul 83, fostul golgheter al Craiovei a contribuit decisiv la
golul doi înscris de Alex Pițurcă.

„Am
avut emoții!”

La final, Florin Costea era extrem de fericit de rezultat și de
faptul că a jucat din nou pentru echipa sa, după o pauză de opt
luni, într-un meci oficial. „Vă spun sincer că am avut
emoții la revenire. Mă bucur că am reușit să egalăm și nu am plecat
învinși. Craiova visează la cupele europene”,
a încheiat
Costea.

„E doar vina
noastră!”

Ioan Andone a apărut necăjit la conferința de presă, faptul că nu a
reușit să fructifice pașii greșiți ai echipelor din fruntea
clasamentului apăsând pe umerii „Fălcosului”. Realist, tehnicianul
nu a mai găsit cauze colaterale pentru semieșecul din fața
oltenilor.

„Am fost dominați de Craiova, dar ocaziile mari tot noi le-am
avut, lucru care s-a întâmplat și în Cupă”, a început Ando, care
apoi a făcut și „decontul” pentru remiza înregistrată. „Până la
urmă e un punct pe care l-am obținut cu foarte mari pierderi. I-am
pierdut pe Andrei Cristea, pe Kone, pe Niculae… Suntem
decimați!”. A vorbit și despre punctul culminant al partidei,
ratarea singur cu portarul a lui Marius Alexe: „A fost un moment
critic la faza aceea a lui Alexe din repriza a doua, dacă el ar fi
înscris, meciul era încheiat. M-a nemulțumit și lipsa de reacție a
băieților la faza golului doi al Craiovei, chiar dacă a fost sau nu
ofsaid. Vom încerca să facem o echipă care să câștige în etapa
viitoare, ca să ne menținem acolo sus. Dacă nu am profitat de pașii
greșiți ai rivalelor, e doar vina noastră”.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
Curs valutar BNR. Cât costă 1 euro azi, după ce lui Călin Georgescu i-a fost interzisă candidatura
„20.000 de euro salariu!” Gigi Becali nu glumește: decizia a fost luată! „Nu mă interesează!”
„20.000 de euro salariu!” Gigi Becali nu glumește: decizia a fost luată! „Nu mă interesează!”
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment cu boala, dar în zadar ...
Familia Regală, în doliu! Anunțul morții a fost făcut în urmă cu puțin timp. A luptat până în ultimul moment…
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
Cum l-au numit francezii pe Istvan Kovacs după ce a fost delegat la Liverpool – PSG
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt mici detalii de pus la punct”
E gata! Marius Măldărăşanu a luat decizia finală şi e la un pas să pună cerneala pe contract: ”Mai sunt…
BREAKING | 4 transferuri de Champions League la FCSB. Becali s-a dezlănţuit şi a anunţat marile lovituri pregătite de campioana României
BREAKING | 4 transferuri de Champions League la FCSB. Becali s-a dezlănţuit şi a anunţat marile lovituri pregătite de campioana…
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Adelina Pestrițu, mai sexy ca niciodată după ce a renunțat la silicoane! Și-a înnebunit fanii cu poze provocatoare
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
Ultima imagine cu Minerva în viață! Cum arăta celebra astroloagă înainte să închidă ochii, măcinată fiind de cancer
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
BANCUL ZILEI. Bulă la medic: – Aveți apă în abdomen, nisip la rinichi...
De ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu. Cum motivează BEC decizia
De ce a fost respinsă candidatura lui Călin Georgescu. Cum motivează BEC decizia
Leguma care face MINUNI în corpul uman! Cum trebuie mâncată
Leguma care face MINUNI în corpul uman! Cum trebuie mâncată
Milionarul român care ia 3 pensii a spus cum a putut câştiga echivalentul a 10 blocuri: Aveam minte diabolică
Milionarul român care ia 3 pensii a spus cum a putut câştiga echivalentul a 10 blocuri: Aveam minte diabolică
Produsul de 1,49 lei pe care Lidl îl bagă la promoție începând de luni, 10 martie 2025. Românii îl adoră!
Produsul de 1,49 lei pe care Lidl îl bagă la promoție începând de luni, 10 martie 2025. Românii îl adoră!
Capăt de drum pentru Călin Georgescu. A venit verdictul: Jocul s-a închis!
Capăt de drum pentru Călin Georgescu. A venit verdictul: Jocul s-a închis!
Motivul real pentru care BEC  a respins candidatura lui Călin Georgescu
Motivul real pentru care BEC a respins candidatura lui Călin Georgescu
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Parada posterioarelor bombate! Imagini de neratat cu cei mai strâmți colanți din România
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Când apare Forza Horizon 5 pe PlayStation 5. Ediții și bonusuri pentru precomenzi
Maia Sandu merge la Paris pentru a discuta cu Emmanuel Macron despre securitatea Europei
Maia Sandu merge la Paris pentru a discuta cu Emmanuel Macron despre securitatea Europei
CNAIR montează încă 400 de radare fixe. România va avea peste 1.000 de radare în 2025
CNAIR montează încă 400 de radare fixe. România va avea peste 1.000 de radare în 2025
Horoscopul săptămânal 10 - 16 martie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
Horoscopul săptămânal 10 - 16 martie 2025. Ce ți-au pregătit astrele pentru săptămâna viitoare
×