George Copos face un joc dublu în aceste zile. Pe de o parte, șeful Rapidului așteaptă oficializarea plecării lui Răzvan Lucescu la El Jaish (Qatar) pentru a încasa clauza de 500.000 de euro. Și, pe de altă parte, pune la punct strategia de transferuri cu viitorul antrenor, Ioan Ovidiu Sabău!
La finalul partidei cu Dinamo (0-1) din Supercupă, Lucescu jr l-a anunțat pe George Copos că va pleca de Rapid și că va da curs ofertei primite din Qatar. Tehnicianul giuleștenilor a plecat la Doha unde discută despre viitorul său la El Jaish, dar și despre clauza pe care gruparea arabă trebuie să o achite Rapidului, circa 500.000 de euro! Wesley, după Răzvan? Fostul selecționer a mers special la Doha pentru a vedea și care sunt condițiile de pregătire și pentru a stabili locațiile unde se vor desfășura cantonamentele noii sale echipe. Astfel, joi 31 mai, Lucescu jr a participat și la prezentarea fotbalistului arab Musab Al Mahmoud, care a semnat un contract pe doi ani cu El Jaish. Răzvan ar vrea să-l aducă în Qatar și pe Wesley Lopes, golgheterul ligii (27 de reușite), pentru care este pregătit să plătească aproximativ un milion de euro.
„Moțul”, favorit să preia Rapidul De partea cealaltă, George Copos nu a făcut nicio mișcare în ceea ce privește înlocuitorul lui Răzvan Lucescu. Patronul rapidist așteaptă ca șeicii de la El Jaish să-l prezinte oficial pe Lucescu jr, ca să poată încasa clauza de 500.000 de euro. Principalul favorit să vină în Giulești este Ioan Ovidiu Sabău, care și-a încheiat conturile cu FCM Tg Mureș, echipă retrogradată în liga secundă la finalul campionatului. Astfel, negocierile dintre fostul internațional și George Copos sunt în plină desfășurare și este posibil să se încheie în acest week-end ori, cel mai târziu, la începutul săptămânii viitoare.
Deocamdată nu avem nicio înțelegere cu Sabău. Așteptăm ca Răzvan Lucescu să se întoarcă din Qatar și vom discuta după ce își va încheia conturile cu noi Constantin Zotta, președinte Rapid
128 de partide are Răzvan Lucescu pe banca Rapidului în patru sezoane
215 meciuri are Ioan Ovidiu Sabău ca antrenor în Liga I
VASLUI / Moldovenii au devansat Steaua în topul IFFHS Steliștii au deținut, până de curând, supremația în topul celor mai bune echipe românești pe plan internațional, însă moldovenii lui Adrian Porumboiu sunt noii deținători ai acestui titlu. Vaslui a urcat pe locul 71 în topul IFFHS (Federația Internațională de Istorie și Statistică a Fotbalului), în timp ce Steaua se află pe 98, depășită până și de Rapid (90). Dinamo se află pe locul 104. (Corina MLĂ‚DINOIU)
TIMIȘOARA / Poli, în insolvență? În Timișoara circulă zvonul că Marian Iancu va cere luni insolvența lui Poli. O astfel de procedură poate avea ca rezultat fie redresarea unei societăți, fie declararea falimentului. În cazul lui Poli, varianta a doua este cea mai probabilă, având în vedere datoriile pe care le are clubul alb-violet. Actualul patron al clubului alb-violet a refuzat să comenteze acest subiect. (Radu FAUR)
OȚELUL / Fanii au umplut orașul cu mesaje anti-Borș Sătui de incertitudinea în care Oțelul se află în prezent, dar și supărați în urma depunctării formației gălățene, suporterii roș-alb-albaștrilor au împânzit orașul de mesaje îndreptate împotriva acționarilor clubului, în special a lui Ionel Borș, președintele CA: „Echipa noastră nu e afacerea voastră. Vom scăpa clubul de hoți”, au scris, printre altele, fanii. (Ionatan ȚUȚU) CONCORDIA / Muzac, încă un an la Chiajna Ajuns la finalul contractului cu cei de la Concordia, Apostol Muzac a fost convins de către conducerea clubului ilfovean să continue la Chiajna și din sezonul viitor. Mijlocașul adus anul trecut din curtea Stelei a semnat ieri un contract valabil un an. De altfel, după plecarea lui Mamele, Muzac ar putea prelua banderola de căpitan. (Mircea DOMINTE) FC BRAȘOV / Barbu și Menassel, următorii sosiți sub Tâmpa Brașovenii au ajuns ieri la un acord cu CS Mioveni și „U” Cluj pentru achiziționarea lui Radu Barbu și Nasser Menassel. Șefii ardeleni au spus că jucătorii au fost două ținte importante ale lui Ionuț Badea: „Sunt doi jucători pe care antrenorul îi cunoaște foarte bine și pe care i-a dorit la Brașov”, a spus directorul general Ioan Stamatopol. (Mircea DOMINTE)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER