Veteranii de război, gravidele și asistații social. Cine altcineva ar fi putut lua loc ieri pe stadionul de la malul Dunării, în plină recesiune mondială și în condițiile în care joia, la ora 14.30, e greu să aduci aminte de weekend? „Când o să ne pună nocturnă, ne vor programa la ora 15.00”, a glumit șeful Oțelului, Marius Stan, după ce a constatat că ar fi putut da lejer mâna cu toți plătitorii de bilete. Meciul? Mediocru, de vacanță, Alba Iulia uitând repede că a pierdut la CFR în prelungiri și că a bătut Steaua. Nici Oțelul n-a tras ca la Posada, însă și-a acontat cele trei puncte prin valoarea individuală a jucătorilor, succesul cu Unirea de Transilvania asigurându-i în mare parte locul 8 la finele acestui sezon.
Golul a venit de la cel mai activ fundaș al lui Dorinel Munteanu, Sălăgeanu șutând din unghi, după un corner, în colțul lung al veteranului Rotaru (37′). Tot el putea închide jocul după pauză, dar scorul s-a conservat sub această formă până la final. Cu adevărat emoționant a fost momentul plecării la dușuri, o lucrare de anvergură oprind apa caldă în jumătate de Galați. Nevoiți să se spele la boiler, ardelenii au tras o sperietură zdravănă, cazanul bubuind și umplând vestiarul de aburi. Ca să nu plece transpirați acasă, oamenii Albei Iulia s-au îmbăiat la un loc cu „oțelarii” care tocmai le retezaseră ultima șansă de salvare.
Click aici pentru a urmări LIVE TEXT desfășurarea partidei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER