Vaslui a jucat probabil cel mai frumos fotbal în acest campionat, dar înainte cu două etape de final a mai rămas doar cu șanse matematice la titlu. Egalul cu Astra (1-1) le-a tăiat aripile galben-verzilor și a dat startul manifestărilor de frustrare, mai ales că arbitrajul lui Kovacs le-a dat și motive. Ce a ieșit, nu e greu de imaginat. Înjurături ca la ușa cortului, acuzații grave de corupție și jigniri rasiste.
1. Arbitrii, înjurați de toată lumea
Primii luați în colimator au fost arbitrii. Show-ul l-a început Viorel Hizo în minutul 10, când Vasluiul n-a primit o lovitură de colț: „Băă, și la cornere ne furați?”, a țipat „Dulăul”. La pauză, gazdele au contracarat prin Florin Prunea, care l-a desființat pe Istvan Kovacs în drumul spre vestiare. 2. Kuciak, lovit cu pietre
Centralul n-a priceput nimic din morala făcută și a avut o a doua repriză catastrofală. N-a acordat un penalty, cel puțin două „roșii” (la Fatai și Goian) și a trecut peste câteva incidente destul de grave. Unul dintre acestea s-a petrecut pe finalul jocului, când Dusan Kuciak a fost luat la țintă cu pietre de galeria Astrei. Portarul Vasluiului a strâns toate pietrele lângă o bară și a încercat să i le arate centralului, dar acesta nu l-a băgat în seamă. Treptat, Kuciak și-a pierdut dovezile, pentru că un copil de mingi i le fura una câte una!
3. Kovacs abia a scăpat de bătaie
Problemele brigăzii de arbitri nu s-au încheiat odată cu fluierul de final. Contestatarii abia se încălziseră! Toți jucătorii Vasluiului s-au repezit asupra lui Istvan Kovacs, care a scăpat de bătaie doar datorită a doi jandarmi veniți cu scuturile. Bello și Pavlovic abia au fost duși la dușuri de Hizo. Nici la vestiare n-a avut liniște centralul din Carei. După ce-l desființase la televizor, Adrian Porumboiu a intrat după joc în cabina arbitrilor și l-a mai apostrofat o dată, de această dată „face to face”.
4. Vestiar vandalizat și duș cu apă rece!
Cu nervii în piuneze, jucătorii Vasluiului au făcut ravagii. Au rupt ușa vestiarului, au spart câteva geamuri și au lovit cu picioarele pereții. Nu știm dacă asta i-a ajutat să se calmeze, dar și oficialii Astrei le-au dat o mână de ajutor cu un duș rece și la propriu! „E o defecțiune, și noi tot apă rece avem”, i-au consolat ploieștenii. 5. Danciu l-a făcut „cioară” pe Fatai. Hizo pe Prunea!
La o oră după joc, apariția nigerianului Fatai a pus din nou paie pe foc. Cum l-a văzut pe atacantul Astrei, Ciprian Danciu, secundul lui Hizo, și-a adus aminte de o fază din meci când acesta trebuia eliminat. S-a dat jos din autocar și a început: „Dai cu cotul? F–ți morții mă-tii de cioară! Zi, țigane, dai cu cotul?”. Fatai a ieșit din stadion împins de colegi. Și Hizo a făcut o astfel de remarcă. Imediat ce Astra a egalat, Prunea făcea semne către banca Vasluiului, iar „Dulăul” l-a provocat: „Vino aici, țigane. Ai curaj?”.
6. Cânu pe facebook:”Campionii p…i!”
A doua zi, frustrarea era la fel de mare. Căpitanul Vasluiului, Gabriel Cânu, n-a mai rezistat nervos și a postat pe facebook un mesaj pentru toți fanii Galațiului care i-au lăsat comentarii. „Mamăă, explodez cu râșii ăștia. Campionii p–ii. Fu–vă în gât de că–ți blatiși și bulănoși!”, le-a transmis acesta rivalilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER