Koolnet Zone SRL, din al cărei acționariat fac parte societățile ce dețin televiziunile Look TV și Look Plus, care difuzează Liga 1, a notificat CNA că lansează un serviciu video la cerere, Koolnet, care va funcționa ca o platformă online pe care vor fi difuzate și meciuri din Campionatul României.
Societatea Koolnet Zone SRL a anunțat că serviciul video la cerere se difuzează în România și în state din Uniunea Europeană, având o secțiune liberă și una restricționată.
Potrivit documentelor depuse la CNA, platforma Koolnet (koolnet.ro) pune la dispoziția utilizatorilor servicii media audiovizuale live (emisiunile Look TV și Look Plus) și la cerere (Liga I de Fotbal și Cupa Ligii).
Asociații Koolnet Zone SRL sunt SC NCN Studio TV SA – 45%, Transilvania Look SA – 45% și Anamaria Feher – 10%.
Societatea NCN Studio TV SA deține licența audiovizuală a televiziunii Look Plus, în timp ce societatea Transilvania Look SA deține licența televiziunii Look TV.
Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat, pe 4 martie, semnarea unui parteneriat media pe cinci ani cu firma Intel Sky Broadcast din Malta, având ca obiect comercializarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga I. Conform contractului, Liga Profesionistă de Fotbal va încasa anual de la Intel Sky Broadcast suma netă de 27,5 milioane de euro pe sezon în cei cinci ani.
Televiziunile generaliste Look TV și Transilvania Live (care ulterior s-a transformat în Look Plus, n.r.) au anunțat, pe 2 aprilie, într-un comunicat remis agenției MEDIAFAX, că au încheiat un memorandum de înțelegere cu Intel Sky Broadcast Ltd. privind difuzarea în direct a meciurilor de fotbal din campionatul Liga I și Cupa Ligii.
Până în prezent, compania UPC și platforma sa de satelit, Focus Sat, dar și compania Romtelecom și rețeaua iNES IPTV (care transmite televiziuni prin internet) au anunțat că au semnat acorduri de distribuție cu Intel Sky Broadcast Ltd. pentru transmisia celor două televiziuni Look TV și Look Plus.
Totodată, Look TV și Look Plus au anunțat, într-un comunicat remis MEDIAFAX pe 14 iulie, că au încheiat „un număr semnificativ de contracte de retransmisie cu distribuitori de servicii de programe audiovizuale”.
Pe 29 mai, compania de telecomunicații RCS&RDS a anunțat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a depus plângere la Consiliul Concurenței împotriva Ligii Profesioniste de Fotbal, întrucât „vânzarea drepturilor de difuzare a meciurilor din Liga 1 s-a făcut cu încălcarea legislației concurenței”.
Totodată, RCS&RDS a scos, pe 30 iunie, din grilele sale de cablu analogic și digital televiziunile Look TV și Transilvania Live, la nivelul întregii țări, inclusiv în București, întrucât aceste televiziuni au decis să renunțe de la 1 iulie la regimul „must carry”, după cum au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, surse din media. Look TV și Transilvania Live nu erau retransmise și pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS.
Pe de altă parte, pe 30 iulie, Consiliul Concurenței a anunțat, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că a declanșat o investigație asupra modului în care Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a vândut drepturile de televizare ale meciurilor din cadrul competiției Liga I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER