Bugetul secătuit al Timișoarei e la un pas să declanșeze revolta pe Bega. Jucătorii nu și-au primit salariile pe ultimele două luni, din cele de dinainte au încasat doar o parte, iar bani pentru chiriile caselor unde locuiesc nu se mai găsesc. Astfel, fotbaliștii se pregătesc să tragă un semnal de alarmă și vor să depună in corpore memorii la LPF!
„Jucătorii au vrut să știe situația la zi a banilor încasați de la club. E dreptul lor să ceară asta, nu e nicio problemă, s-au ocupat cei de la contabilitate și au pus la dispoziția fiecăruia. Nu știu dacă vor să depună memorii, nu cred, dar e opțiunea lor dacă vor să o facă, nu ținem pe nimeni cu forța la Timișoara”. E declarația președintelui Gheorghe Chivorchian, care anunță practic începutul unei revoluții pe care jucătorii lui Poli vor să o declanșeze. Iată și cum s-a ajuns aici.
Iau doar procente din salarii! Momentan, elevii lui Contra au de primit salariile pe lunile septembrie și octombrie. Aceștia pot depune în curând memorii pentru a deveni liberi de contract, mai ales că lefurile pe iulie și august nu au intrat nici ele în totalitate în buzunarele violeților. Clubul a apelat la un tertip: pentru că nu erau suficienți bani, fiecare jucător a primit doar 70% din salariu, unii încasând chiar jumătate!
Contra a urgentat plata
Jucătorii au un aliat în lupta pentru primirea salariilor la timp. E vorba despre antrenorul Cosmin Contra, care și-a folosit relațiile bune pe care le are cu oficialitățile orașului și ale județului pentru ca jucătorii să-și primească salariile. Astfel, surse din cadrul clubului afirmă că lefurile pentru iulie și august au fost plătite din banii virați de la Consiliul Județean, iar aceștia au intrat chiar mai devreme în conturi, după ce Contra a discutat cu Constantin Ostaficiuc, președintele CJ Timiș.
Amenințați cu evacuarea! O altă problemă: dacă la capitolul salarii conducătorii lui Poli au făcut în așa fel încât jucătorii să nu poată să depună memorii pentru a deveni liberi de contract, nu la fel s-a întâmplat și cu plata chiriilor. Astfel, fotbaliștii care nu sunt din Timișoara se plâng deja că au fost amenințați că vor fi dați afară din case de către proprietari dacă nu achită imediat datoriile.
„Vă garantez că nu există jucător la TImișoara cu întârziere salarială de trei luni”, Daniel Stanciu, team-manager Timișoara
L-au luat pe Ricketts!
Timișoara se întărește! Aseară, gruparea de pe Bega și-a asigurat serviciile atacantului canadian Tosaint Ricketts. Nord-americanul i-a impresionat pe șefii lui Poli în dubla manșă pe care bănățenii au disputat-o în Europa League contra finlandezilor de la MyPa 47, acesta reușind să marcheze un gol în tur și o „dublă” pe „Dan Păltinișanu”. „La cum a jucat în meciul ăla, i-aș fi dat o primă imediat după joc”, a afirmat președintele Gheorghe Chivorchian. Ricketts a venit din postura de jucător liber de contract și va semna, cel mai probabil luni, o înțelegere pe trei sezoane, cu drept de prelungire pe încă două.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER