Antrenorul formației FCM Târgu Mureș, Tibor Selymes, a declarat după meciul cu Sportul Studențesc, scor 1-1, din etapa a X-a a Ligii I, că jucătorii săi stau „foarte prost” din punct de vedere fizic și că echipa are ca obiectiv salvarea de la retrogradare.
„La ora actuală, stăm foarte prost din punct de vedere fizic și sper ca până în iarnă să putem schimba ceva. Noi trebuie să fim mulțumiți cu punctul acesta, chiar dacă am condus cu 1-0, dar astăzi nu am putut să jucăm mai mult de 40 de minute. Urmează o serie destul de grea pentru noi, întâlnim pe Oțelul de două ori, iar apoi pe Rapid și Vaslui. Acum nu putem mai mult, iar obiectivul este salvarea de la retrogradare. Din iarnă sperăm să facem o echipă mai bună”, a spus Selymes.
Echipa Sportul Studențesc a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-1), meciul disputat, sâmbătă, pe teren propriu, în compania formației FCM Târgu Mureș, în cadrul etapei a X-a a Ligii I. Pentru Sportul a marcat Curelea ’66, în timp ce golul oaspeților a fost reușit de Bumba ‘3.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER