Situație explozivă la Steaua! Becali îi ignoră, steliștii nu mai suportă:** „Nu se mai poate așa!” MM, băgat în ședință de jucători! Cum a reacționat Gigi

Situație explozivă la Steaua! Becali îi ignoră, steliștii nu mai suportă:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă Gigi Becali se laudă că nu are probleme finaciare, patronul roș-albaștrilor preferă să-și folosească banii în campania electorală în loc să-i ducă pe fotbaliștii Stelei cu plata salariilor la zi. După ce au învins pe Petrolul, fotbaliștii nu au mai suportat și i-au cerut managerului să meargă la palat să le rezolve aceste probleme.

Steliștii au tot răbdat neplata salariilor și pe 20 mai s-ar face trei luni de când conturile jucătorilor nu au mai fost alimentate. Imediat după meciul câștigat cu Petrolul, căpitanul Bourceanu, dar și alți jucători importanți din echipă l-au băgat în ședință pe Mihai Stoica. „MM, nu se mai poate așa. Am tot răbdat. Avem și noi credite, familii, obligații. Nu ne-am mai primit banii de câteva luni. Du-te la patron și încearcă să rezolvi această problemă”. Acesta a fost mesajul transmis de jucători oficialului stelist.

Banii vor veni săptămâna viitoare

Mihai Stoica s-a conformat și, ieri, a mers la palat unde a avut o discuție cu Gigi Becali. „Patroane, trebuie să le dăm din bani jucătorilor. Vine și meciul cu Dinamo și trebuie să avem liniște”, a încercat managerul stelist să-l convingă pe patron să plătească.

Becali nu e prea încântat de această solicitare, care vine într-o perioadă în care el are nevoie de lichidități pentru campania electorală care stă să înceapă. Dar a lăsat de înțeles că va încerca să plătească ceva din restanțe săptămâna viitoare.

A vrut să-i bage în cantonament până la final

Jucătorii nu au mai intrat în cantonament după jocul cu Petrolul așa cum doreau MM și cu Stoichiță. Dar s-a convenit ca echipa să fie cazată la hotelul Parliament timp de două nopți înainte de jocul de luni cu Concordia Chiajna. Interesant e că deși jucătorilor nu le convine să stea prea multe nopți în cantonament, Gigi Becali a dezvăluit ieri că la un moment dat s-a gândit să-i țină pe fotbaliștii săi numai la hotel până la finalul campionatului. „Știți ce a făcut Șiman? I-a băgat în cantonament pe jucătorii lui până la ultima etapă. Și eu m-am gândit să fac la fel, dar la Steaua nu se poate. Sunt altfel de jucători, sunt mai cu capul pe umeri”, a precizat Becali.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Magazin, filmat cum vinde ţigări unui minor. Reacţia vânzătorului când e luat la întrebări
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Planta MIRACULOASĂ folosită de grecii antici acum 2.000 de ani
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Se CONFISCĂ totul pe loc. Legea pe care o uită mulţi. Nu mai scapi, de acum
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă nasul”
Care sunt semnele că organismul tău are o inflamație cauzată de alimentație. Dr. Cezar: „Am simțit că mi se înfundă…
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×