Se cunoaște deja că Dinamo este de acord să îl vândă pe Djakaridja Kone, unul dintre cei mai buni mijlocași din Liga I, dacă nu chiar cel mai bun elev al lui Ando din sezonul trecut.
Roș-albii au acordat mai multor agenți hârtii prin care, în schimbul unei anumite sume de bani, pot intermedia transferul fotbalistului de origine africană. Numai că decizia, surprinzătoare inițial, și-a găsit și explicația de ordin medical.
Răspunsul este ascuns în fișa medicală a mijlocașului. Care dezvăluie că Kone are probleme la ligamentele piciorului stâng, leziune ce se poate recupera prin două modalități, ambele variante nefiind acceptabile pentru Dinamo. Adică, ivorianul ori va trebui să ia o pauză de câteva luni, ori să suporte o intervenție chirurgicală.
Așa se explică motivul pentru scăderea de formă din finalul returului trecut lui Kone, ca și lipsa sa de la anumite partide din ediția trecută. Concluzia șefilor este simplă, chiar dacă jucătorul a fost indispensabil în amicalul cu FC Trepca, unde a intrat în partea a doua a meciului. Kone trebuie înlocuit pentru binele echipei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER