Astra a câștigat joi amicalul disputat contra ucrainenilor de la Metalurg Donețk (1-0), echipă clasată pe locul 8 în Ucraina. Golul formației lui Toni Conceicao a fost marcat de Mihalache, în minutul 31. La prahoveni au debutat și noile achiziții Arthuro și juliano Spadacio, foștii jucători ai Stelei și Rapidului. Astra a mai disputat până acum două amicale, 1-0 cu Coștuleni și 1-2 cu Zorya Lugansk.
ASTRA-METALURG DONEȚK 1-0
A marcat: Mihalache ’31
ASTRA PLOIEȘTI: Gavrilaș – Bărboianu, Mihalache, Oprsal, Țigănașu – De Amorim, Seto, Junior Morais – Budescu, Younes, Băjenaru.
Au mai jucat: Lungu – Fatai, Arthuro, Stan, Spadacio, Vădrariu, Pătrașcu, Tigoianu, Rusu Cantonament prelungit cu 6 zile!
Vneri noapte, jucătorii Astrei ar fi trebuit să revină în țară, după primul stagiu de pregătire din Antalya, dar starea vremii din țară i-aa făcut pe oficialii echipei să contramandeze programul inițial. Astfel, pentru că nu ar fi avut terenuri de antrenament bune în țară, cei de la Astra vor rămâne în Lara până în 2 februarie, urmând ca apoi, după o „vizită” în România, de 3 zile, în care jucătorii vor avea liber, să se revină în cel de-al doilea stagiu, la Hotelul „Mardan”, din Lara, până în 18 februarie!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER