Astra Ploiești a răpus „gașca nebună” în Regie după un meci în care fotbalul a fost cam ca politica salarială a guvernului Boc: minim pe economie
După ce i-a „avariat” CV- ul lui Ilie Dumitrescu și a „subordonat” în Cupă liderul la zi al campionatului, Astra a venit în Regie hotărâtă să șteargă acel zero absolut de la rubrica victorii. Selymeș avea în mânecă și asul cunoașterii în amănunt a celor de la Sportul.
Arena din Regie a fost animată de cam tot atâția spectatori cât însumau loturile celor două cluburi. Uitând de ambianța deprimantă, Sportul a forțat în repetate rânduri flancul drept al defensivei ploieștene, acolo unde Mățel trăia încă din amintirea reușitei de pe Ghencea, șuturile din unghi ale lui Bălan (12) și Varga (22) pornind din zona ex-constănțeanului. Fatai, atacantul, revelația, omul de gol și vedeta Astrei din debutul de sezon, s-a vazut doar de două ori în primul act. Mai exact, în minutele 1 și 45. Dacă la început a ratat de puțin ținta, atunci când mai erau câteva secunde până la pauză a lovit… fatal, profitând de un cadou al lui Pătrașcu.
N-a mers nici cu Târnăcop(ul) A doua repriză, una mult mai slabă decât prima, a fost controlată tot de Astra, care a atacat mai calculat. Inventivitatea în joc „studenților” a scăzut, iar atacurile lor au fost fără hartă și busolă, deși Târnăcop a fost trimis să spargă zidul apărării oaspeților. Arhicunoscutele arme ale „găștii nebune”, Curelea, Varga și Chihaia au tras în gol, doar Maxim (83) făcând să tremure transversala porții ploieștene. Aflând probabil că se apropie ultimul minut, Fatai a semănat din nou panică în careul celor de la Sportul, trecând pe lângă 2-0. Cam asta a fost povestea examenului la care fostul profesor Selymeș și-a picat foștii elevi la prima întâlnire, Astra reușind cu o formație cu jucători de pe patru continente să cânte pe aceeași voce prima sa arie a victoriei din acest sezon.
CLICK AICI pentru a revedea comentariul live text
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER