La Timișoara toată lumea e cu zâmbetul pe buze după primele două etape din 2011. Chiar dacă Oțelul nu a pierdut niciun punct, Poli a păstrat distanța de cinci puncte față de lider, prin două victorii prețioase: 3-1 cu Mediaș și 2-1 cu CFR.
Prestațiile slabe din jocurile amicale i-au îndemnat pe mulți la pesimism, însă echipa s-a mobilizat exemplar atât contra Mediașului, cât și în partida din Gruia, astfel că Dusan Uhrin a strâns șase puncte din șase posibile în primele două etape. Cehul nu mai reușise niciodată o astfel de performanță cu Poli, fie că vorbim de un start de sezon ori de reluarea campionatului după pauza de iarnă.
Doar Oțelul și Vasluiul țin ritmul
În primele două etape, doar Oțelul și FC Vaslui au acumulat șase puncte după primele două etape, ambele fără să primească gol. Trebuie precizat însă faptul că echipa lui Dorinel Munteanu și-a adjudecat trei puncte la masa verde după ce Pandurii nu a fost programată în etapa a 19-a.
Poli are fani brazilieni
Altfel, Poli a avut doi spectatori speciali la antrenamentul de ieri: doi brazilieni, studenți la o facultate din Timișoara. Vinicius și Rodrigo au venit cu un steag al Braziliei la stadion, dornici să îi cunoască în persoană pe compatrioții lor, Helder și Rafael Rocha. „Ținem cu Poli, venim la fiecare meci și stăm în galerie, la Peluza Sud. Am venit la antrenament pentru cei doi brazilieni. Dar Zicu e cel mai brazilian din echipă. Știe să dea goluri, și asta e foarte important. Seamănă cu Ronaldo”, a spus Vinicius.
Marian Iancu s-a prezentat ieri la LPF pentru a-i cere scuze secretarului general Vali Alexandru, pe care l-a jignit zilele trecute în direct la o emisiune sportivă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER