Ne-am obișnuit deja cu stadioanele goale în Liga I, însă dacă aruncăm un ochi pe statistici, situația este și mai urâtă decât pare la prima vedere. Conform unor cifre afișate pe site-ul transfermarkt.de, media de asistență la meciurile din prima ligă a României este sub, atenție, cea din liga a treia a Germania. În acest clasament suntem depășiți de competiții mult mai slabe, precum cel al Suediei, Ligue 2 Franța, liga secundă din Japonia sau divizia a doua din Columbia. Totuși, ne putem mândri cu o asistență mai mare decât cea din campionatul Cehiei.
Cum arată cifrele și de cine suntem „subordonați”:
Liga 1: total spectatori: 398.750 – meciuri jucate: 73 – media de spectatori pe meci: 5.462
3.Liga Germania: total spectatori: 516.461 – meciuri jucate: 91 – media de spectatori pe meci: 5.676
Campionatul Suediei: total spectatori: 1.071.471 – meciuri jucate: 171 – media de spectatori pe meci: 6.266
Ligue 2 Franța: total spectatori: 496.666 – meciuri jucate: 79 – media de spectatori pe meci: 6.287
Liga a doua a Japoniei: total spectatori: 1.583.019 – meciuri jucate: 231 – media de spectatori pe meci: 6.853
Liga a doua a Columbiei: total spectatori: 579.453 – meciuri jucate: 84 – media de spectatori pe meci: 6.898
Dintre campionatele puternice, Italia a suferit un regres puternic la prezența pe stadioane. Practic, arenele din Serie A sunt ocupate în medie cam la 50% din capacitate. În schimb, în Germania, Anglia și Spania suporterii au rămas mari consumatori de fotbal.
Iată cum arată statisticile în campionatele puternice din Europa:
Bundesliga – Germania: total spectatori: 1.915.830 – meciuri jucate: 46 – media de spectatori pe meci: 41.648
Premier League – Anglia: total spectatori: 1.743.315 – meciuri jucate: 50 – media de spectatori pe meci: 34.091
Primera Division – Spania: total spectatori: 1.143.029 – meciuri jucate: 40 – media de spectatori pe meci: 28.576
Serie A – Italia: total spectatori: 708.545 – meciuri jucate: 30 – media de spectatori pe meci: 23.618
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER