Rapidiștii nu au primit în prima fază licența pentru sezonul viitor, pentru că nu au depus la timp planul de reorganizare aprobat de judecătorul sindic Deși sunt pe locul șapte și au reușit să acumuleze 13 puncte în ultimele cinci partide, rapidiștii au aflat vineri că s-ar putea să aibă probleme mari cu obținerea licenței pentru sezonul viitor. Comisia de specialitate din cadrul FRF l-a anunțat vineri pe Ioan Taban că Rapid nu a primit licența pentru sezonul 2013-2014 din cauza faptului că planul de reorganizare nu a fost aprobat de către judecătorul sindic. Partea bună ar fi că această decizie nu este definitivă, giuleștenii având posibilitatea să o atace la apel. În plus, dacă nici aici nu vor avea câștig de cauză, ei au dreptul să meargă la TAS, care va trebui să dea un răspuns până la finele lunii mai.
TAS-ul, în ultimă instanță În vederea acordării licenței pentru sezonul competițional 2013-2014, Comisia de apel funcționează în perioada 24 aprilie – 10 mai 2013. Apelurile înaintate de cluburile din Liga I clasate pe locurile 1-8 au avut ca soluționare perioada 24 – 26 aprilie, iar apelurile cluburilor clasate pe locurile 9 – 18 vor fi luate în considerare în perioada 1-10 mai 2013. După analiză, există două variante: acordarea sau neacordarea licenței. Hotărârea Comisiei de apel este definitivă și executorie. În caz de neacordare a licenței, hotărârea nu poate fi atacată la Comisia de Recurs a FRF ori la instanțele de drept comun, însă cluburile pot ataca, cu recurs în termen de 21 de zile de la comunicare, la TAS.
Nașul e pro-Rapid?! Rapid a primit termen pentru aprobarea planului de reorganizare pe 17 mai, când Tribunalul București va decide dacă va fi sau nu de acord cu documentul votat de Adunarea Generală a Creditorilor pe 31 martie. Giuleștenii sunt la mâna celor de la federație, dacă vor accepta să prelungească termenul în care comisia de apel va judeca și va da verdictul final. Din punct de vedere regulamentar, hotărârea trebuie dată pe 10 mai, dar George Copos speră ca federația să prelungească termenul cu încă șapte zile pentru a putea primi licența, în cazul în care planul de reorganizare va fi aprobat.
Același George Copos va avea astăzi o întâlnire cu Mircea Sandu, de la care speră să primească o păsuire de o săptămână din partea federației. Un argument că totul va fi bine pentru Rapid ar fi acela că, atunci când a luat decizia de a băga clubul în insolvență, Copos ar fi acționat la sfatul lui Mircea Sandu. Și mai e un argument deloc de neglijat în toată această poveste: poziția televiziunii care deține drepturile pentru Liga I. DigiSport ar fi făcut presiuni ca Rapid să continue și din sezonul viitor în Liga I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER