După ce și-au cam luat gândul de la Gregory Tade, pentru care oficialii CFR-ului au stabilit un preț de 2 milioane de euro, șefii Stelei nu renunță la achiziționarea unui jucător din Gruia în această vară.
Ciprian Deac este unul dintre fotbaliștii aflați pe lista Stelei, iar conducătorii din Ghencea s-au interesat deja de pretențiile financiare ale mijlocașului de 29 de ani. Deac ar putea fi o afacere profitabilă pentru bucureșteni. Jucătorului îi expiră la finalul campionatului contractul cu CFR și poate pleca gratis. „Plec cu sufletul împăcat că am făcut tot ce a depins de mine să ajut clubul. Sper ca în vară, când voi pleca, să las CFR-ul în Liga 1”, a spus Deac pentru ProSport.
Beitar Ierusalim ar putea crește salariul
Steaua va avea concurență și în ceea ce privește lupta pentru mijlocașul dreapta, chiar dacă acesta va rămâne liber de contract. Se pare că Deac nu duce lipsă de oferte, iar al doilea interes este tot din Liga 1. Sorin Cârțu, care l-a antrenat și la CFR, îl dorește la Craiova.
Mijlocașul pare însă tentat să aleagă o ofertă din străinătate, acolo unde putea să ajungă în iarnă. Beitar Ierusalim, echipa de pe 5 în campionatul Israelului, a vrut să-l transfere în iarnă, dar jucătorul a refuzat, deoarece era proaspăt revenit după accidentare și este de așteptat ca israelienii să revină cu o ofertă în vară. „Sunt mai multe discuții. Voi decide la vară”, a spus Deac.
Ceferistul Deac pare tentat să accepte oferta Stelei. Foto: Dan Tăuțan
Afacerea Deac: profit de 2,25 milioane
CFR a scos deja bani importanți pe Ciprian Deac, chiar dacă jucătorul va pleca gratis la finele campionatului. Jucătorul era vândut în 2010 la Schalke 04 contra sumei de 3 milioane de euro. Deac nu s-a acomodat însă în Germania și a fost răscumpărat de CFR doi ani mai târziu, dar cu doar 750 de mii de euro, iar mijlocașul a pus umărul și la al treilea titlul reușit de clujeni.
Ciprian Deac a reușit două goluri în 16 meciuri pentru CFR Cluj în acest sezon de Liga 1.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER