Pentru că nu a alocat numărul de bilete stabilit de regulament pentru fanii giuleșteni, la partida Steaua – Rapid, gruparea roș-albastră riscă să joace următoarele patru meciuri fără spectatori.
Rapid a vrut să depună memoriu la LPF după finalul partidei din Ghencea cu Steaua, motivul fiind acela că oficialii steliști nu au permis participarea suporterilor rapidiști la meci. Președintele Dinu Gheorghe s-a dus joi, 5 mai, la sediul Ligii să depună memoriul, dar cei din conducerea LPF i-au spus că nu este nevoie, pentru că s-au autosesizat. După două zile, oficialilor Rapidului li s-a cerut să depună memoriul, dar nu au reușit acest lucru în timp util. Reprezentanții LPF au declarat că nu există niciun demers din partea giuleștenilor și nu pot lua nicio măsură disciplinară împotriva Stelei.
Fără spectatori cu Târgu Mureș?
FRF a luat însă atitudine și a emis un comunicat de presă, prin care a explicat că grupările gazdă sunt obligate, conform Regulamentului UEFA, să pună la dispoziția suporterilor echipei oaspete cel puțin 5% din capacitatea totală a arenei, în caz contrar cluburile riscând sancțiuni. „Clubul gazdă este obligat să le pună la dispoziție suporterilor echipei oaspete cel puțin 5% din capacitatea totală a stadionului, într-un sector destinat exclusiv acestora, delimitat prin garduri și protejat de forțele de ordine. Nerespectarea acestei prevederi se sancționează conform prevederilor art. 83.7 din Regulamentul Disciplinar”, se arată într-un comunicat postat pe site‑ul oficial al FRF.
Echipa patronată de Gigi Becali poate disputa meciul cu FCM Târgu Mureș fără spectatori, dar și primele trei partide de pe teren propriu din viitorul campionat.
15 partide cu porțile închise a disputat Steaua pe Ghencea, începând cu anul 1998
Recidivă
Ultimul meci jucat de Steaua fără spectatori în Ghencea datează din noiembrie 2010, cu Gaz Metan, 0-1
Încălcarea altor dispoziții ale ROAF privind organizarea în condiții regulamentare a jocului se sancționează cu interzicerea organizării jocurilor pe stadionul propriu de la 1 la 4 jocuri Articolului 83.7 din Regulamentul Disciplinar
Noi am vrut să depunem memoriu, dar cei de la LPF ne-au anunțat că s-au autosesizat Cristi Costache, manager sportiv Rapid
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER