Antrenorul secund al echipei Steaua, Mihai Teja, a declarat, marți, că înfrângerea din meciul cu Dinamo nu a putut fi ștearsă din memoria suporterilor doar cu victoria în compania formației Gaz Metan Mediaș și numai câștigarea titlului i-ar putea alina pe fanii „roș-albaștri”.
„Cred că a fost mai bine că am câștigat, că am adus victoria cu Gaz Metan Mediaș, dar nu știu dacă a mai adus alinare suporterilor după înfrângerea cu Dinamo. Cred ca numai câștigarea campionatului va fi un pas înainte și sunt sigur că se va întâmpla asta”, a spus Teja, informează site-ul oficial al echipei Steaua.
Mihai Teja consideră că jucătorii steliști au trecut repede peste eșecurile din returul Ligii I și acesta poate fi un factor pozitiv în câștigarea titlului Ligii I. „Noi ne pregătim să câștigăm orice meci, indiferent că jucăm cu Pandurii sau Rapid, noi trebuie să câștigăm orice meci. Se pot lua maximum de puncte în toate meciurile. Important este să fim concentrați și să putem depăși anumite momente mai grele pe care le avem, înfrângerea cu Dinamo sau cu Ceahlăul. Am trecut bine peste ele, băieții s-au concentrat și sper ca asta să se întâmple tot timpul și chiar să nu mai avem astfel de momente grele”, a mai spus el.
Steaua întâlnește, vineri, de la ora 20.30, în deplasare, formația Pandurii Târgu Jiu, într-un meci contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER