„Șumi”, de la Niculae la Neculaie!** Fostul antrenor al Astrei a stat numai o zi șomer

  • Publicat:
  • Actualizat:

Plecarea de la Astra nu l-a afectat prea mult pe Șumudică, tehnicianul fiind numit ieri antrenor la FC Brașov. Dacă la Ploiești nu a fost dorit de Petre Buduru, Isăilă a anunțat și el ieri: „Voi colabora cu Șumudică doar dacă el îmi va fi secund!”.

Plecat cu scandal de la Ploiești, Șumudică vrea să construiască o echipă redutabilă la Brașov, acolo unde a devenit antrenor începând de ieri: „Dispun de jucători valoroși, iar avantajul meu este că vorbesc limba portugheză și mă voi înțelege cu străinii din lot. De mâine (n.r. – azi) mă apuc de treabă”. Interesul Brașovului pentru Șumudică este mai vechi, după cum a recunoscut și Ioan Neculaie pentru ProSport: „L-am dorit și în vară, dar atunci semnase cu Kavala”.

Revolta lui Isăilă

Dacă la vechiul loc de muncă a avut mai mulți contestatari printre cei alături de care ar fi trebuit să lucreze, la noua sa echipă, încă din prima zi s-au găsit voci care să-l înțepe pe fostul rapidist. Contactat de ProSport, Daniel Isăilă, aflat, după declarațiile sale, încă în funcția de antrenor principal la FC Brașov, a răbufnit: „Eu am aflat totul din presă, fiindcă nimeni nu a avut bărbăția să-mi spună în față ce se întâmplă. Probabil că asta merit după devotamentul arătat clubului. Aș lucra cu Șumudică numai dacă mi-ar fi secund. Eu îi urez din suflet să aibă norocul care mi-a lipsit mie și să urce echipa cât mai sus în clasament„.

„Îl recomandă rezultatele. S-a descurcat excelent pe unde a antrenat”, Ioan Neculaie, patron FC Brașov

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Statele Unite au lansat un atac împotriva rebelilor Houthi din Yemen
Statele Unite au lansat un atac împotriva rebelilor Houthi din Yemen
Bia de la Mireasa, sezonul 8, e de NERECUNOSCUT! Soția lui Robert a slăbit și a trecut pe la estetician
Bia de la Mireasa, sezonul 8, e de NERECUNOSCUT! Soția lui Robert a slăbit și a trecut pe la estetician
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 50 de tineri și-au pierdut viața după ce un club a luat foc
Tragedie trasă la indigo cu cea de la Colectiv! Circa 50 de tineri și-au pierdut viața după ce un club…
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Ecuație greu de rezolvat! Cine îl înlocuiește la naționala României pe Radu Drăgușin
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi caută apartament în oraş”
Se face cel mai bombă transfer! Andrei Raţiu semnează cu Barcelona! Urmează anunţul oficial al catalanilor: „Afacerea e închisă! Îşi…
Situaţia şocantă de la echipa care a uimit Liga 1!
Situaţia şocantă de la echipa care a uimit Liga 1! "Veneau şi plângeau femeile. Angajaţii erau neplătiţi de 10 luni,…
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Rocsana Marcu, total schimbată! Cât de mult s-a îngrăşat fosta prezentatoare tv. Abia dacă o mai recunoști
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
Lovitură devastatoare pentru cei care o admiră pe Ema Karter. Decizie şocantă luată de vedeta XXX
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
BANCUL ZILEI. Bubulina îşi măreşte sânii. Medicul: Sunteţi mulţumită?
Românul din Satu Mare care va cuceri Statele Unite de la est la vest cu o Dacia 1300 galbenă şi va reface faimoasa rută 66
Românul din Satu Mare care va cuceri Statele Unite de la est la vest cu o Dacia 1300 galbenă şi…
Atenție! Românii care țin POST trebui să aibă grijă la...
Atenție! Românii care țin POST trebui să aibă grijă la...
Lovitura dată de magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a porni o afacere! Ce a reuşit alături de fratele său
Lovitura dată de magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a porni o…
Ciocolata care se găsea rar în România după comunism a reapărut în Mega Image. Costă doar 4,39 de lei
Ciocolata care se găsea rar în România după comunism a reapărut în Mega Image. Costă doar 4,39 de lei
Răsturnare de situație la CCR. Anunț despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
Răsturnare de situație la CCR. Anunț despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Cel puțin 50 de oameni au murit într-un club cuprins de flăcări, noaptea trecută
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
Ce ne jucăm pe GeForce Now în martie 2025
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
2025: Permis suspendat pt. depășirea unei trotinete? Regula pe care mulți șoferi nu o cunosc
Cursa din Formula 1™ pentru Marele Premiu al Australiei a fost pe Antena 1 și în AntenaPLAY! Lando Norris, victorie la Melbourne
Cursa din Formula 1™ pentru Marele Premiu al Australiei a fost pe Antena 1 și în AntenaPLAY! Lando Norris, victorie…
×