Antrenorul echipei FC Brașov, Marius Șumudică a trăit bucuria unei răzbunări pe fostul său club, Astra Ploiești, de unde a fost dat afară, chiar dacă avea o serie pozitivă de rezultate.
Marius, se poate vorbi despre o răzbunare, acest 2-0 împotriva Astrei? Mi-am dorit mult victoria asta, nu neapărat pentru că jucam cu fosta mea echipă, ci pentru că doream o iarnă liniștită, aici la Brașov, iar cele 3 puncte erau vitale pentru noi. De abia după asta se poate vorbi de orgoliul meu.| Cum ți se pare Astra, la o lună după ce ai plecat? Se vede în rezultate, că sunt în descreștere. Și, fără falsă modestie, joacă mai slab, au ocazii mai puține de gol, asta se vede cu ochiul liber, fără să fi specialist.
Și totuși, de ce a fost dat afară Șumudică de la Astra? Încă nu-mi explic în totalitate, dar cred că au fost mulți, în interiorul clubului, care nu doreau rezultatele acelea bune, nu doreau să plătească, nu puteau să-și mai facă tot felul de combinații, nu știu… Și nu mă refer la domnul Ioan Niculae, îl respect, în ciuda a ceea ce a spus despre mine. Dânsul plătea, până la urmă, dar a aplecat urechea la tot felul de indivizi fără „coloană”. Oricum, dacă am fost atâta timp prietenul dânsului și l-am cumpărat cu tablouri, cum spunea, dar nu aveam caracter, înseamnă ceva. Ori, bătusem Steaua, Vaslui, Panduri și tot nu era liniște, ba din contră, presiunea creștea. Singurii care au fost „cu mine”, cum se spune, au fost jucătorii și le voi rămâne recunoscător. Am format o familie, doar cu ei, nu cu conducerea. Cu un atacant de valoare, încă un fundaș stânga, cu Mățel, apt medical, bani la timp și liniște, echipa putea ajunge pe un loc de Europa League.
Te-ai întoarce vreodată la Astra? În fotbal, nu e bine să spui, niciodată. Dar, sigur, nu voi mai lucra vreodată cu omul care nu știa cine cu cine joacă într-o etapă, nu vedea meciurile amicale, nu știa nici când joacă Astra și despre care Răchită spunea, când am venit eu prima dată la echipă, că este „cancerul fotbalului ploieștean”.
Memoriu pentru bani
Marius Șumudică va duce Astra în fața Camerei pentru Soluționarea Litigiilor, la fel ca și secunzii săi, Carmel Bărbulescu și Gabriel Vochin, care reclamă neplata drepturilor financiare pentru ultima lună lucrată în „9 Mai”. „Mă aștept să nu-i iau, mai devreme de martie, iar primele luate să se transforme în avans din salariu și alte inginerii specifice, dar nu voi renunța la banii pe care consider că-i merit, indiferent câți vor rămâne. Am crezut că nu se va ajunge aici, am așteptat câteva săptămâni, este doar o dezamăgire în plus această situație” – spune Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER