Marius Lăcătuș a criticat arbitrajul lui Ovidiu Hațegan în partida cu FCÂ Vaslui, dar a ținut să precizeze că Steaua ar fi putut câștiga meciul și în aceste condiții, dacă elevii săi ar fi tratat cu mai multă seriozitate fazele importante ale partidei.
"Nu vorbesc despre arbitraj niciodată, dar am ajuns la capătul răbdării. Cred că meritam această victorie cu prisosință, dar nu a fost să fie. Sper ca aceste lucruri să ne călească, să ne întărească și să ne îndeplinim obiectivul, care încă este realizabil. Cu puțină atenție, puteam câștiga acest meci. Am primit un gol mult prea ușor, iar în ofensivă am ratat ocazii mari. Repet, sunt mâhnit de maniera în care am fost arbitrați.
Nu comentez declarațiile lui Gigi. Poate Pantelis nu a avut o zi foarte bună. De la Dayro aștept mult mai mult pentru că are calități și poate să dea mai mult. Am discutat cu jucătorii și după meci și aștept de la ei o reacție pozitivă. Sunt convins că ea va veni în meciurile următoare. Nu e ușor să joci acasă și să nu ai suportul fanilor. Dacă ei vor fi alături de echipă, cred să se va simți.
Trebuie să fim bărbați, să trecem peste aceste lucruri, și să jucăm în continuare la același nivel și sunt convins că vor veni și rezultatele. Sunt semne bune", a declarat Lăcătuș la conferința de presă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER