„Supercupa este un meci de totul sau nimic**, dar nu mă sperie”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Mircea Sandu i-a avertizat pe arbitri că nu mai vrea actori pe
teren sau gesturi inutile. Nașul de la Federație le cere
fluierașilor să fie cât mai discreți și să influențeze cât mai
puțin soarta meciurilor. Delegat la primul meci al sezonului,
Marius Avram spune că nu se teme, chiar dacă Supercupa va fi o
partidă de totul sau nimic.

„Nu mă sperie meciul de Supercupa, chiar dacă anul trecut
au fost unele discuții, ci mă motivează. Sper să fie cât mai puține
greșeli și cât mai mici din partea mea, pentru că un meci fără
greșeli de arbitraj nu se poate. Unii spun că nu este o partidă
importantă, dar jucătorii își doresc acest trofeu, este un meci de
totul sau nimic se dispută cu Supercupa pe masă. Poate că ea nu
aduce milioanele de euro din Liga Campionilor, dar atât timp cât
echipele vor face totul pentru a-și adjudeca trofeul, meciul se
anunța unul foarte interesant
„, a declarat Marius Avram
pentru Sport Total FM.

Primul meci al sezonului, CFR – Urziceni este duminică, la
ProTV

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Dana Roba, un nou derapaj taxat dur. Și-a vopsit cele două fetițe. Cum arată micuțele machiate profesional
Au apărut imaginile! Ce s-a întâmplat cu Jordan Gele, imediat după FCSB – Dinamo
Au apărut imaginile! Ce s-a întâmplat cu Jordan Gele, imediat după FCSB – Dinamo
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie!
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom…
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile CM 2026
„Îi așteaptă iadul!” Au văzut anunțul FRF și se tem să vină la București pentru meciul cu România din preliminariile…
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
BREAKING | Dorinel Munteanu, back in business! A făcut anunţul:
BREAKING | Dorinel Munteanu, back in business! A făcut anunţul: "Voi fi pe bancă"
Mădălina Ghenea, apariție electrizantă doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă: formele apetisante i-au înnebuit pe toți
Mădălina Ghenea, apariție electrizantă doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă: formele apetisante i-au înnebuit pe toți
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
"Băi, au ăștia niște prețuri de a înnebunit pământul". Reacția unui român, într-un magazin din Italia
ARMA SECRETĂ care ne-ar putea da energie nelimitată
ARMA SECRETĂ care ne-ar putea da energie nelimitată
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce salariu a putut avea în România: Mi-era o ruşine de moarte
Milionarul român care ia 3 pensii a dezvăluit ce salariu a putut avea în România: Mi-era o ruşine de moarte
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din America
Notă de plată din 6 CIFRE în localul lui Joshua Castellano! A cheltuit aproape 2 salarii medii pe an din…
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
A murit marea doamnă a României. A fost o actriță adorată de toți românii: Un talent înnăscut
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Gerul persistă. Nouă avertizare ANM: Cod de ger în 11 judeţe şi în Capitală
Gerul persistă. Nouă avertizare ANM: Cod de ger în 11 judeţe şi în Capitală
E legal să parchezi pe timpul zilei pe un loc închiriat de altcineva în 2025? Ce spune legea actualizată
E legal să parchezi pe timpul zilei pe un loc închiriat de altcineva în 2025? Ce spune legea actualizată
David Pușcaș vrea să facă pace cu Luminița Anghel după 10 ani de când au rupt legătura. Fiul adoptiv simte că este „al nimănui!
David Pușcaș vrea să facă pace cu Luminița Anghel după 10 ani de când au rupt legătura. Fiul adoptiv simte…
×