Superprofit la Severin!

Redactor:
Adrian Iosub
Superprofit la Severin!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă din punct de vedere moral mutarea Universității la Severin
poate fi considerată greșită, decizia a fost una mai mult decât
inspirată în plan financiar.

Severinul s-a dovedit a fi un succes de casă pentru Știința, care a
avut de beneficiat de două ori de pe urma deciziei lui Adrian
Mititelu. În primul rând, Universitatea a avut parte în Mehedinți
de mai mulți suporteri decât în tur. Cu o medie de 11.222 de
spectatori pe meci, severinenii i-au întrecut detașat pe craioveni,
asistența medie în tur fiind de doar 5.312 spectatori pe partidă.
Al doilea mare câștig este cel financiar. La o medie de doi euro pe
bilet, craiovenii au contribuit la bugetul clubului în tur cu
10.624 de euro pe meci, în timp ce spectatorii care au asistat la
partidele de la Severin au băgat în vistieria clubului 22.444 de
euro cu ocazia fiecărei partide. Diferența de încasări între tur și
retur devine uriașă atunci când se face totalul. În cele opt
meciuri disputate în Bănie, clubul a încasat aproximativ 85.000 de
euro, în timp ce restul de nouă jocuri de pe teren propriu de la
Severin au adus clubului 202.000 euro!

Mai
ieftin pe Municipal

Odată cu mutarea la Severin, clubul a redus mult și din costuri.
Dacă folosirea stadionului „Ion Oblemenco” costa 400.000 de lei pe
an, la Severin, singura cheltuială a clubului a fost cedarea către
gazde a 15% din încasări. Asta înseamnă că, din cei peste 200.000
de euro luați pe bilete, clubul a plătit municipalității din
Severin doar 30.000! Din acest motiv, conducerea clubului vrea să
joace și în sezonul viitor tot la Severin.

În proporție de 90% vom juca tot la Severin în campionatul viitor.
Avem o datorie morală față de oamenii de acolo, care ne-au fost
alături la greu. Dacă rămâneam la Craiova, acum eram retrogradați,
Adrian Mititelu, patron Craiova

20 de mii de spectatori este recordul
înregistrat la Severin, în meciul cu Poli Timișoara

Bani
câștigați de Universitatea din vânzarea
biletelor

• în tur, pe stadionul „Ion Oblemenco”: aprox. 85.000 de euro
• în retur, pe stadionul Municipal:
aprox. 202.000 de euro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Regele Charles, în stare gravă! S-a aflat cât mai are de trăit, Harry a fost chemat de urgență acasă
BREAKING! Regele Charles, în stare gravă! S-a aflat cât mai are de trăit, Harry a fost chemat de urgență acasă
Scene rar întâlnite, sub ochii lui Răzvan Sava! I-a furat mingea coechipierului la penalty, s-a bucurat singur și a fost schimbat
Scene rar întâlnite, sub ochii lui Răzvan Sava! I-a furat mingea coechipierului la penalty, s-a bucurat singur și a fost…
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului
Fără grad de comparație! Cât valorează echipa lui Olympique Lyon: cel mai scump jucător e aproape cât lotul FCSB-ului
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Marius Şumudică s-a înţeles cu Dinamo! Motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat
Un jurnalist grec a fost la Bucureşti, la FCSB - PAOK, şi a văzut asta la români! Nu s-a ferit de cuvinte:
Un jurnalist grec a fost la Bucureşti, la FCSB - PAOK, şi a văzut asta la români! Nu s-a ferit…
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
Andreea Bănică, noi imagini indecente pe internet! Și-a lăsat bustul la vedere, spre deliciul fanilor: „Nu am văzut niciodată... ”
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BREAKING NEWS! Alertă de securitate, după ce Rusia a cerut SUA să-şi retragă trupele din România. Bolojan convoacă CSAT
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă:  – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
BANCUL ZILEI. Într-un bordel din Vaslui, matroana strigă: – Marișico, oprești plășerili, că suta de lei îi falsă!
Diana, tânăra care a murit în accidentul din Câmpia Turzii, era mama a doi copii. Martorii spun că şoferul de 19 ani din cealaltă maşină făcea liniuţe
Diana, tânăra care a murit în accidentul din Câmpia Turzii, era mama a doi copii. Martorii spun că şoferul de…
De ce ne amintim VISELE?
De ce ne amintim VISELE?
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Mănâncă 5 kilograme de carne! Dezvăluire incredibilă despre Cristi Borcea
Acuzații grave în jurul înmormântării lui Andrei Perneș. Bătălia care a acaparat familia tânărului mort în accident rutier
Acuzații grave în jurul înmormântării lui Andrei Perneș. Bătălia care a acaparat familia tânărului mort în accident rutier
Fericire pentru Călin Georgescu. A făcut anunțul chiar azi: Avem puterea
Fericire pentru Călin Georgescu. A făcut anunțul chiar azi: Avem puterea
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
Anunț de maximă importanță pentru șoferii din România
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
S-au dezbrăcat pe unde au apucat! Vedetele din România, fără jenă în public
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Diego Maradona revine... în lumea gamingului. Când va fi disponibil în joc?
Doi ostatici israelieni au fost predaţi Crucii Roşii pentru a fi aduşi Israel
Doi ostatici israelieni au fost predaţi Crucii Roşii pentru a fi aduşi Israel
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Praful produs de plăcuțele de frână, mai periculos decât emisiile mașinilor pe motorină! Ce au descoperit cercetătorii?
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș.Cine sunt foștii concurenți de la Mireasa care îl conduc pe ultimul drum
Imagini sfâșietoare de la înmormântarea lui Andrei Perneș.Cine sunt foștii concurenți de la Mireasa care îl conduc pe ultimul drum
×