FOTO Mărgăritescu a fost eliberat!** Vezi ce a declarat avocatul dinamovistului

Redactor:
Robert Zamfir
FOTO Mărgăritescu a fost eliberat!** Vezi ce a declarat avocatul dinamovistului
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE
19:25:
Mijlocașul dinamovist Andrei Mărgăritescu a
părăsit, după 24 de ore, arestul Direcției Cercetări Penale,
miercuri, în jurul orei 19.30, el refuzând să facă declarații
reporterilor și plecând în mașina avocatului său, iar după 200 de
metri a coborât și s-a urcat într-un BMW.

Cum a ieșit de pe poarta arestului, Andrei Mărgăritescu a urcat
rapid în mașina avocatului său, Cristian Sârbu.

Apărătorul a susținut că totul a fost o întâmplare nefericită,
că se putea întâmpla oricui o astfel de situație și că, în opinia
sa, până în acest moment, a demonstrat nevinovăția clientului
său.

„Nu i s-a prezentat materialul de învinuire, dosarul în
sine. Am fost în instanță și s-a stabilit faptul că nu are legătură
cu nimeni. A cumpărat o mașină, a cumpărat-o și asta a fost. Andrei
a recurs la dreptul lui de a nu da nici o declarație. El se află
întîmplător în acest dosar, e un cumpărător de bună credință și
este păcat că i s-a întîmplat lui asta, un fotbalist cunoscut”,
a
declarat avocatul fotbalistului

UPDATE
17:45
: Avocatul lui Andrei Mărgăritescu a
clarificat situația mijlocașului dinamovist. Cristian Sârbu a
declarat că jucătorul va fi eliberat în această seară, dar că
acesta nu va putea părăsi țara până la soluționarea cazului.

„Andrei Mărgăritescu a fost învinuit de tăinurire. I s-a spus că
ar fi știut că mașina care i-a fost vândută ar fi fost furată, dar
noi am demonstrat că nu este așa. Oricine cumpără o mașină se duce
cu actele la poliție și ei verifică dacă este vreo neregulă. Așa
s-a întâmplat și în cazul lui Mărgăritescu. Poliția a văzut că este
în regulă și gata, dar apoi au ajuns la concluzia că ceva nu este
în regulă și așa am ajuns în situația asta.

La ora șapte va fi eliberat. Este un băiat cuminte, nu are nici
o vină. Situația nu face plăcere nimănui, dar trăim în România și
este mai greu pentru cineva să își spele imaginea. Numai la noi
ești luat de la aeroport cu mascații fără să ți se trimită măcar o
citație. Are interdicție de a părăsi țara, nu orașul. „, a declarat
avocatul jucătorului, Cristian Sârbu, la Sport.ro.


UPDATE
12.40
: Procurorii bucureșteni nu vor contesta
decizia de cercetare în libertate a lui Adrian Mărgăritescu dispusă
miercuri dimineață de Tribunalul București, surse judiciare spunând
că în timpul audierilor de la instanță fotbalistul a decis să
coopereze și să ofere detalii, anunță Mediafax.

Surse judiciare au declarat că procurorii de la Parchetul
Tribunalului București nu au declarat recurs împotriva deciziei
prin care instanța l-a lăsat liber pe fotbalistul Adrian
Mărgăritescu.

Potrivit surselor citate, atitudinea lui Mărgăritescu s-a
schimbat de la declarațiile date inițial, la Poliție, până la
audierea în instanță.

Astfel, la Serviciul Furturi Auto, fotbalistul a negat
acuzațiile în totalitate și a refuzat să dea vreo declarație,
limitându-se doar la a spune: „ce, eu nu știu nimic”, „nu vă spun
nimic”, eu nu știu despre ce vorbiți”, „nu am ce să vă spun”.

În sala de judecată însă, Mărgăritescu s-a decis să vorbească,
arătând starea de fapt cu privire la mașina presupus furată care
face obiectul acestui dosar, fără a recunoaște totuși că ar fi avut
cunoștință că este furată.

Potrivit surselor citate, în acest context procurorii au
considerat că atitudinea fotbalistului FC Dinamo a devenit
„dintr-una necooperantă una cooperantă” și au decis să nu mai ceară
arestarea acestuia, pe motiv că „starea de libertate reprezintă
normalitatea și arestarea, excepția, în acest caz nefiind una
oportună”.

Ordonanța de reținere emisă pe numele lui Mărgăritescu expiră în
cursul serii de miercuri între orele 18.00 și 19.30, fotbalistul
urmând să părăsească Direcția Cercetări Penale unde este reținut
momentan.

Andrei Mărgăritescu și alte șase persoane au fost reținuți,
marți, de procurorii Parchetului Capitalei, după ce au fost audiați
la Serviciul Furturi Auto, în dosarul privind furtul unor mașini de
lux.

Procurorii au cerut Tribunalului București arestarea preventivă
pentru 29 de zile în cazul celor șapte reținuți.

Instanța a respins propunerea procurorilor de arestare
preventivă în cazul lui Andrei Mărgăritescu, dispunând ca
fotbalistul dinamovist să fie cercetat în libertate, cu interdicție
de a părăsi țara.

În cazul celorlalte șase persoane reținute în acest caz instanța
a emis mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.


UPDATE
4.15:
A venit prima veste bună pentru Mărgăritescu.
Judecătorul a decis să nu fie arestat preventiv pentru 29 de zile,
jucătorul lui Dinamo fiind singurul dintre cei reținuți pentru 24
de ore care nu a primit arest preventiv! În mod normal, cel târziu
în jurul orei 19, Mărăgăritescu va fi eliberat, atunci expirând
mandatul de 24 de ore. Fotbalistul poate scăpa chiar mai repede
dacă procurorii nu fac recurs, în schimb dacă aceștia fac recurs,
Mărgăritescu poate primi până la urmă mandat pe 29 de zile. În
orice situație, chiar dacă va fi eliberat, fotbalistul rămâne
inculpat și nu are voie să părăsească țara.


UPDATE
0.30
: Există informații conform cărora pe numele
lui Andrei Mărgăritescu va fi emis un mandat de arestare pentru 29
de zile. Conform surselor ProSport, există înregistrări cu toți cei
implicați în acest dosar, inclusiv cu fobalistul lui Dinamo.
Ședința de judecată va începe la ora 2.00, după ce judecătoarea va
citi dosarul.


UPDATE Marți
22:00:
Mărgăritescu a părăsit sediul Poliției și
este dus la Tribunal, acolo unde judecătorul va decide dacă va fi
arestat pentru 29 de zile!


UPDATE Marți
21.30:
Cristi Munteanu a părăsit sediul Serviciului
Furturi Auto. Fostul portar va fi cercetat în libertate și are
interdicția de a părăsi localitatea.

Cristi Munteanu a ieșit din sediul Serviciului Furturi Auto însoțit
de avocatul său, care a declarat că probele pe care procurorii le
au cu privire la clientul lui nu ar dovedi fapta de tăinuire și că
în acest caz nu ar exista înregistrări. Avocatul a mai spus că în
acest caz trebuie lăsată justiția să își urmeze cursul.

Fostul portar dinamovist a spus că nu vrea să facă nicio declarație
privind acuzația la adresa lui. El a fost așteptat la ieșirea de la
Serviciul Furturi Auto de o cunoștință, a urcat în mașina acesteia
și a plecat, împreună cu avocatul său.


Andrei Mărgăritescu a fost reținut de procurori pentru 24 de
ore, cu propunere de arestare pentru 29 de zile. Mărgăritescu va fi
adus în fața judecătorului de la Tribunalul București chiar în
această seară. Atât Mărgăritescu cât și Cristi Munteanu sunt
acuzați de tăinuire.

Babicu’ e cercetat în stare de libertate, dar nu are voie să
părăsească localitatea.

În acest dosar, urmărirea penală a fost începută pe numele a
nouă persoane, pentru înșelăciune, fals în declarații, instigare la
fals intelectual și tăinuire. Șapte din cele nouă persoane au
primit ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, între acestea
aflându-se și Andrei Mărgăritescu. Alte două persoane, între care
și Cristian Munteanu, sunt cercetate în libertate, cu interdicție
de a părăsi localitatea.Parchetul Capitalei cere Tribunalului
București arestarea preventivă pentru o lună a lui Mărgăritescu și
a celorlalte șase persoane reținute în acest caz.

Mărgăritescu, pentru că nu a fost găsit de anchetatori la
descinderile dispuse marți dimineața, a fost ridicat de pe
Aeroportul Internațional Henri Coandă, în jurul orei 17.15, unde
urma să se îmbarce cu coechipierii într-o cursă către
Cluj-Napoca.

Purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, comisar șef Diana
Sarca, a declarat, marți, că jucătorii Cristian Munteanu și Andrei
Mărgăritescu au fost ultimii proprietari ai unui automobil marca
Audi A8, care a fost revândut de mai multe ori, după ce a fost
declarat furat.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ar fi revenirea anului: „Barcelona a primit o șansă de aur”! Numele uriaș care poate semna în 2025
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
Gică Popescu a făcut anunțul! Ce se va întâmpla după ce va fi numit un nou premier la Palatul Victoria
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă şi-au dat demisia
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi a intrat în turul 2! Marcel Ciolacu şi Nicolae…
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta:
Ilie Năstase dă o veste îngrijorătoare înainte de turul 2 la prezidenţiale. Aşteaptă un semn pentru a accepta: "Normal" |…
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite alimente
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu a renunțat definitiv la anumite…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Ion Ţiriac a dezvăluit ce preşedinte vrea pentru România: Din păcate, nu prea am avut aşa ceva!
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
Dispar bancomatele. Schimbare totală pe piața bancară. Cum vei mai retrage bani
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de asta până acum
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social media
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Anunțul RAR pentru cei care vor să facă ITP-ul
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak Djokovic
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și prieten cu „regele banilor” Novak…
×