Venit în Ghencea cu „oboseala în sânge”, senegalezul Gora Tall pare a-și fi rezolvat, în sfârșit, problemele medicale. Mihai StoiÂchiță a discutat personal cu jucătorul și i-a transmis că, peste două etape, va avea ocazia să își facă debutul pentru Steaua.
Achiziționat la finalul lunii februarie de la formația cipriotă APOP, stoperul senegalez va debuta în culorile roș-albastre tocmai în aprilie! Iar motivele sunt unele ciudate, cel puțin pentru un club de nivelul Stelei. În primul rând, a fost prea obosit! Oficialii din Ghencea l-au dus de două ori la controale medicale amănunțite, iar de fiecare dată rezultatele n-au fost îmbucurătoare.
Steaua e prea mult pentru el!
Nici explicația lui Tall n-a întârziat să apară. „Steaua este un club prea mare pentru mine! Am nevoie de acomodare”, a sunat mesajul fotbalistului către staff-ul tehnic. Răspunsul a creat nedumerire în sânul conducerii roș-albaștrilor. „Ori este supraantrenat, ori nu este antrenat deloc”, a spus Stoichiță imediat după consult. Ieri, la ședința de pregătire din Ghencea, tehnicianul de 55 de ani l-a băgat în ședință pe Tall. „Îmi place atitudinea ta! Dacă vei continua pregătirea la fel de bine, peste două săptămâni, cu Iașiul, te voi băga și să joci!”, i-a transmis antrenorul.
E văzut ca un mare eșec
Tot ieri, în cadrul unei conferințe de presă, managerul sportiv Basarab Panduru declara răspicat că aducerea senegalezului este un eșec: „Am adus trei jucători, trei fundași să spunem. Doi dintre ei joacă titulari, unul nu. Eu cred că 66% ca reușită a campaniei de transferuri este un procent destul de mare. Deci, să vedem partea plină a paharului. Sunt doi titulari, Parpas și Jelev. Dacă veneau trei jucători și nu reușea niciunul să se impună, atunci da, era o problemă”.
100 de mii de euro a costat-o pe Steaua aducerea lui Tall. Senegalezul e împrumutat până în vară, roș-albaștrii având și opțiune de cumpărare
„Tall spune că se simte prea stingher aici în România, nu cunoaște pe nimeni, nu are cu cine să iasă în oraș și ceea ce a văzut la Steaua i se pare ca nivel peste tot unde a fost „, Valeriu Argăseală, președinte Steaua
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER