Cornel Țălnar se teme de meciul cu Oțelul Galați. Antrenorul lui Dinamo spune că va fi o partidă mult mai dificilă decât derby-ul cu Steaua, câștigat de echipa din Ștefan cel Mare cu 2-0. Țălnar susține că a avut o discuție serioasă cu jucătorii, cărora le-a transmis să își păstreze concentrarea pentru partida cu Oțelul.
„La Galați vom avea un meci foarte greu, cu o echipă care a început excelent, va fi de trei ori mai greu decât cu Steaua. De asta am discutat cu jucătorii aseară. Să aibă grijă, să nu facă abuzuri, să nu strice atmosfera excelentă de la echipă. Sper ca Dolha să se refacă până la ora meciului, dar vom avea cinci jucători pe care nu putem conte (Pulhac, Goian, N’Doye, Kone și Marius Niculae). În centrul apărării îi voi folosi pe Moți și Scarlatache, iar pe dreapa va juca Molinero”, a spus Cornel Țălnar, care a vorbit și despre situația actuală din clasamentul Ligii I: „Din ’75, de când jucam eu, n-am mai văzut un campionat așa strâns. Din cele șapte echipe care au șanse, va câștiga cea care va fi cea care va fi mai matură și își va menține concentarrea până la final”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER