Decimați din cauza suspendaților și a accidentaților, steliștii vor efectua modificări serioase în formula de start. Rezervă la Alba Iulia, Cristi Tănase va fi distribuit de Stoichiță, în premieră, pe flancul drept.
Folosit ba pe stânga, ba în centru, ba al doilea vârf, la partida cu Astra, de mâine, „Lippi” îl va utiliza pe mijlocașul piteștean pe flancul drept. Motivul? Szekely este accidentat, iar Nicoliță este suspendat din cauza cumulului de cartonașe galbene. „Nu are cine! Nici Arman, nici Artiom nu pot evolua pe banda dreaptă, iar singurul care ar putea fi utilizat este Cristi Tănase, mai ales că el la Pitești a mai evoluat pe flancul drept”, au dezvăluit surse din staff-ul tehnic. Intră Parpas După „galbenul” primit cu timișorenii, Parpas și-a ispășit suspendarea la partida cu Alba Iulia. Mâine, cu Astra, fundașul cipriot va fi din nou titular în defensiva lui Stoichiță, acesta făcând cuplu cu Jelev, după ce Baciu a comis o serie de erori în înfrângerea rușinoasă cu ultima clasată.
3 posturi a schimbat Cristi Tănase de la venirea în Ghencea: mijlocaș stânga, mijlocaș central și vârf de atac
„Vamă”, ofertat din nouPreședintele brașovenilor s-a întâlnit din nou ieri cu Gigi Becali! Patronul din Ghencea i-a propus lui Dinu Gheorghe (foto) să preia din vară frâiele roș-albaștrilor din postura de președinte: „Mă gândesc serios la oferta asta. Problema e că nu pot activa într-o conducere bicefală, cu Valeriu Argăseală. Dacă plec de la Brașov, mi-aș dori să iau cu mine doi sau trei jucători”, a spus Dinu Gheorghe. Emoții pentru Kapetanos Antrenorul naționalei Greciei, Otto Rehhagel, a anunțat cei nouă stranieri convocați pentru lotul preliminar al CM din Africa de Sud. Pe această listă se află și Pantelis Kapetanos. Totuși, jucătorul echipei Steaua nu are încă asigurată prezența la Cupa Mondială, selecționerul grec urmând să dezvăluie tocmai pe data de 1 iunie lotul final de 23 de jucători care va merge în Africa de Sud.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER