TAS a respins apelul clubului CSM Râmnicu Vâlcea împotriva Comisiei de Recurs a FRF

TAS a respins apelul clubului CSM Râmnicu Vâlcea împotriva Comisiei de Recurs a FRF
  • Publicat:
  • Actualizat:

Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a respins apelul clubului CSM Râmnicu Vâlcea, depus la 10 decembrie 2014, împotriva deciziei Comisiei de Recurs a Federației Române de Fotbal din 13 noiembrie 2014, a anunțat, joi, site-ul oficial al FRF.

Ca urmare a deciziei TAS, CSM Râmnicu Vâlcea a fost obligat la plata sumei de 1.000 de franci elvețieni către Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal pentru cheltuieli de judecată.

Sezonul trecut, gruparea vâlceană a încheiat play-off-ul pe poziția a treia în spatele formațiilor CS Universitatea Craiova și ASA Târgu Mureș, care au promovat în Liga I. Conducerea CSM Râmnicu Vâlcea a contestat dreptul clubului CSU Craiova de a promova, susținând că aceasta nu îndeplinea articolul 54 din Statutul FRF, care prevedea, la punctul 2, că „pentru a promova într-un eșalon competițional superior calitatea de membru afiliat al unui club trebuie să aibă o durată – în momentul începerii sezonului competițional următor – de cel puțin trei ani consecutiv”.

Însă Adunarea Generală extraordinară a FRF, întrunită la 28 iunie 2014, a eliminat articolul 54 din Statutul FRF, astfel că gruparea CS Universitatea Craiova, înființată în vara anului 2013, a putut promova în Liga I.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
Gabi Bădălău a spus tot! Cum a prins-o pe Bianca Drăguşanu cu altul: 'Mi-a recunoscut'
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
”Cutremurul abia acum vine”. Patru staruri vor să se retragă de la echipa națională, după rușinea de la EURO!
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica lor înainte să se întoarcă în America și ce a avut de zis fosta soție?
Monica Gabor, prima reacție după ce a văzut imaginile cu Irina din România! Unde a dus-o Irinel Columbeanu pe fiica…
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Timpul nu a iertat-o: cum arată Pamela Anderson la 56 de ani! Fanii abia o mai recunosc
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI.  Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în turn la Ileana-Cosânzeană
BANCUL ZILEI. Făt-Frumos îi zice calului său: - Măi, calule, tu stai aici, chiar pe locul ăsta, eu urc în…
Subiecte la Evaluarea Națională 2024 - matematică. Elevii au la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele
Subiecte la Evaluarea Națională 2024 - matematică. Elevii au la dispoziţie două ore pentru a rezolva subiectele
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Structură monumentală URIAȘĂ, găsită aproape de România
Ianis Hagi şi soţia lui și-au dat frâu liber emoțiilor după calificarea României! Elena Tănase, copleşită! Imagine superbă
Ianis Hagi şi soţia lui și-au dat frâu liber emoțiilor după calificarea României! Elena Tănase, copleşită! Imagine superbă
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii s-au despărțit de parteneri + ce a zis omul de afaceri despre fosta lui iubită
La asta nu se aștepta nimeni! Alex Bodi și Bianca Drăgușanu, din nou, împreună! Ce au făcut după ce ambii…
A murit marele actor: O icoană venerată! Veste tristă în această dimineață. Odihna veșnică!
A murit marele actor: O icoană venerată! Veste tristă în această dimineață. Odihna veșnică!
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Schimbări drastice pentru proprietarii de apartamente! Oricine se opune riscă să intre la închisoare
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
România s-a calificat de pe primul loc în optimile de finală ale Euro 2024, după remiza cu Slovacia
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Britanicii au pus sub lupă DUSTER. Ce cred despre SUV-ul din Mioveni?
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×