Antrenorul formației Dinamo, Mihai Teja, a declarat, luni, într-o confeirnță de presă, în perspectiva meciului tur cu Pandurii Târgu Jiu, din semifinalele Cupei Ligii Adeplast, că acest trofeu reprezintă un obiectiv important pentru echipa sa.
„Începem un nou sezon, încep meciurile oficiale, îi mulțumim lui Dănciulescu pentru că a calificat echipa în semifinalele Cupei Ligii. Este un trofeu important pentru Dinamo. Sper ca mâine (n.r. – marți) să facem un joc bun pe care să-l câștigăm. Tot timpul mai este de lucru, să îmbunătățim, nu putem fi o echipă perfectă de la început, dar eu sper ca prin ceea ce am făcut de când suntem împreună să putem să arătăm pe teren. Orice trofeu este important pentru Dinamo, orice trofeu este un obiectiv. Încercăm să dăm tot ce avem mai bun și să ajungem în finală. În afară de Cosmin Matei, nu avem niciun jucător indisponibil. Jucătorii s-au pregătit bine în acest timp, sunt mulțumit de atitudinea lor, de ceea ce au arătat la antrenamente. De aceea îmi doresc să începem cu dreptul. Chiar dacă suntem la început, trebuie să arătăm că suntem altcineva în meciurile oficiale”, a spus Teja.
Referitor la situația din campionat, Teja a afirmat că Dinamo trebuie să se lupte pentru primele locuri în clasament, ceea ce reprezintă o provocare pentru el: „Dinamo trebuie să se bată pentru primele locuri. Nu mi-e frică, este o provocare pentru mine. Din tot ce am învățat îmi doresc să transmit echipei pentru a avea rezultate și a ajunge pe primele locuri în clasament”.
Managerul sportiv Ionel Dănciulescu s-a declarat încrezător în șansele echipei sale de a ajunge în finala Cupei Ligii. „Eu cred că jucătorii sunt foarte pregătiți. Eu îi simt foarte motivați. Am mare încredere în jucători și în staful tehnic. Sperăm ca jucătorii să aplice în teren ceea ce antrenorul le-a transmis. Eu cred că adevărata față a lui Dinamo va apărea în perioada imediat următoare. Sperăm să nu treacă foarte mult timp, chiar dacă jucătorii noi mai au de recuperat la pregătirea fizică. În aceste două stagii de pregătire am întâlnit echipe foarte bune, ne-am dat seama de nivelul la care ne aflăm. În clasament e o diferență mare, dar Pandurii are un lot foarte bun, nu merită această poziție. Au făcut niște achiziții importante pe ultima sută de metri. Sperăm însă ca mâine noi să marcăm mai multe goluri decât ei. Această semifinală se joacă în două meciuri însă, trebuie să fim atenți”, a precizat Dănciulescu.
Oficialul dinamovist consideră că ocuparea locului doi în clasament la finalul actualei ediții a Ligii I nu este un obiectiv foarte îndrăzneț, chiar dacă „alb-roșii” se află acum pe poziția a opta: „Cred că locul doi nu e așa departe, nu e un loc așa de îndrăzneț. Dinamo a fost obișnuită să se bată doar la locul unu. Sperăm să îndeplinim aceste două obiective și să construim o echipă mai puternică decât a fost până acum”.
Partida tur din cadrul semifinalelor Cupei Ligii Adeplast, dintre Pandurii și Dinamo București, se va disputa marți de la ora 19.00, la Târgu Jiu.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER