Puterea se adună din toți „micii” împreună. Aceasta e concluzia clasamentelor comparate: cel real, cel al derby-urilor și cel al întâlnirilor echipe puternice – echipe mici.
După 20 de etape, vorba prăfuită „titlurile se câștigă în meciurile cu echipele de pluton” este probată de Liga I. Privind ierarhiile alăturate și procentajul punctelor câștigate, se observă că nu e suficient să fii leu cu adversarele directe la titlu dacă te fâstâcești în partidele de duzină.
Poli seamănă cu un elefant: îi ia pe „rinoceri” în colți, dar se sperie de „șoriceii” Ligii I. „Secretul” Oțelului, echipă modestă, dar foarte bine instruită și așezată pe teren: comportare onorabilă în marile bătălii și procentaj zdrobitor (aproape 90%!) cu pigmeii. Prin comparație, Poli s-a mobilizat bine la derby-uri, dar acestea sunt, numeric, prea puține.
FC Vaslui e la mijloc: comportare medie în derby-uri și aproape bună în restul jocurilor. Celelalte cinci echipe de top nu pot emite pretenții la titlu decât dacă vor izbuti un parcurs de-a dreptul excepțional în următoarele 14 etape. Bănățenii, la sânul lui Avram De menționat că, la cele 17 puncte obținute de Poli cu granzii, o contribuție importantă a avut arbitrul Marius Avram, fiul șefului CCA. Centralul a greșit grav în favoarea bănățenilor la toate cele trei derby-uri arbitrate: Poli – Rapid 2-1 (etapa 10), Poli – Vaslui 2-1 (etapa 14) și CFR – Poli 1-2 (etapa 20).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER