CFR a fost la câteva secunde de a pierde un tempo important în lupta pentru titlul, dar euro-golul lui Maftei (90+3) a adus trei puncte uriașe în fața Voinței Sibiu: 2-1.
CFR a uitat pentru două ore de scandalul cu „U” Cluj și de Comisia de Disciplină și s-a întors la fotbal, de data aceasta pentru un meci de 90 de minute, cu Voința Sibiu. „Fălcosul” a schimbat 5 jucători față de meciul din urmă cu 3 zile, dar l-a păstrat pe Sougou în atac. Sub privirile lui Cadu, aflat în tribună, africanul a înscris la prima fază de atac, cu un lob de la 25 de metri peste un Miron visător (9). Golul i-a liniștit rapid pe clujeni, care au mai ajuns o singură dată în poziție de gol, în prima parte, dar lovitura liberă a lui Hora s-a scurs prin fața porții (30). Sibienii puteau totuși egala, dacă Tătăr era mai hotărât în fața porții și dacă Beto nu s-ar fi opus imediat reluării lui Iulian Popa (40).
Sibienii, stimulați de adversarele CFR-ului?
Meciul s-a animat în partea secundă, când sibienii au devenit mult mai ofensivi, iar motivul pare să nu fie legat doar de dorința de a se salva de la retrogradare. Se pare că urmăritoarele CFR-ului, FC Vaslui și Steaua au promis 200.000 de euro căpitanului Grigore, pentru a-i împărți cu colegii, dacă încurcă echipa din Gruia. Grigore și-a pus de nervi tricoul în cap, când a ratat o lovitură liberă de la 20 de metri (59), dar sibienii aveau să sărbătorească totuși, la reușita cu capul al lui Apostol (63). Un meci aparent ușor era să se transforme în dezastru pentru CFR, când centralul a văzut o simulare la Ronny și i-a dat al doilea galben (77). Finalul a fost chinuitor. CFR-ul nu a putut lega mai mult de două pase, dar a fost salvată în ultimul minut. Vasile Maftei a prins un șut magnific de la peste 25 de metri și a adus o mare victorie pentru echipa lui Andone.
CLICK AICI PENTRU A URMĂ‚RI DESFĂ‚ȘURAREA LIVE TEXT A PARTIDEI
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER