Directorul general al FRF, Ionuț Lupescu, nu exclude Steaua dintre echipele care pot câștiga titlul Ligii I:
„Steaua mai are șanse la titlu. Toată lumea spune că Steaua are probleme, dar este doar la trei puncte de primul loc. O echipă nu poate juca atât de slab pe cât se spune și să fie aproape de titlu”, a declarat Lupescu.
Lupescu a mai spus că echipa națională a României poate avea de suferit prin faptul că jucătorii Dacian Varga și Tiberiu Bălan nu au drept de joc la niciun nivel și nu înțelege de ce comisiile LPF nu le permit acestora să evolueze.
„Sunt doi jucători care deocamdată nu pot să evolueze la niciun nivel în momentul ăsta, nici în Liga I, a II-a, sau oricare alta. Echipa națională s-a bazat pe aceștia chiar în ultimele meciuri. Din păcate, comisiile Ligii nu au ținut cont și de asta și este o problemă pentru echipa națională. După mine este un caz simplu și s-a stat deja prea mult”, a precizat el.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER