Mijlocașul Adrian Ropotan (29 de ani) este noua achiziție a Petrolului, jucătorul fiind convins să semneze un contract pe un an cu echipa de pe arena Ilie Oană
După un periplu de cinci ani pe la Dinamo Moscova, Tom Tomsk, Volga Nîjnîi Novgorod și FK Qabala, mijlocașul Adrian Ropotan (29 de ani) va reveni în Liga 1! Jucătorul care a „explodat” la Dinamo va semna un contract pe un an cu Petrolul Ploiești, din postura de jucător liber, după ce și-a încheiat conturile cu Qabala, echipă din Azerbaijan, cu care participase în preliminariile Europa League în sezonul precedent.
5 selecții are Ropotan în naționala României
Ropotan a plecat deja în Serbia, în cantonamentul Petrolului, unde se va pregăti sub comanda lui Tibor Selymes în următoarele zile. Contractul va fi semnat tot în Serbia. Altfel, transferul lui Gabi Giurgiu, un alt jucător dorit de Petrolul, a picat, însă petroliștii au semnat angajamente cu atacantul Cristian Cristea, ultima dată la Oțelul Galați, și cu un alt vârf, Nicolae Milinceanu (22 de ani), care a mai trecut pe la Veris Chișinău și pe la Rapid București.
3 milioane de euro a plătit Dinamo Moscova pentru transferul lui Ropotan în 2009
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER