Transfer cu bucluc!** Mulțescu în „contre” cu șefii: „Poate uită că e angajat ca antrenor”

Redactor:
Marian Dima
Transfer cu bucluc!** Mulțescu în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă a ajuns pe podium cu Astra, Gheorghe Mulțescu nu are ceea mai fericită poziție. Antrenorul a intrat în „contre” cu propria conducere, acuzând faptul că se fac transferuri „peste capul său”, iar răspunsul primit este unul pe măsură.

Eu am cerut un vârf, pe Curelea și mai am nevoie de un fundaș central. Mi-a fost adus un israelian, (n.r. Omry Kende, ultima dată la Hapoel Tel Aviv) deși avem 2 fundași dreapta, Mățel, care este de Națională și Bărboianu, care revin amândoi în câteva săptămâni. Acolo eu doream să legitimez un român – Cătălin Tudor, pentru că, oricum, aveam mulți extracomunitari, dar a venit acest jucător pe care nu-l cunosc, nu l-am cerut eu, nu știu cine l-a adus„. Mulțescu a răspuns și criticilor patronului Ioan Niculae , privindu-l pe portarul Marian Kello: „a apărat perfect, are clauză din iarnă, de prelungire, pentru retur, apoi din vară, pentru însă doi ani! Nu cred că-l va prinde iarna aici, pe el, poate nici pe mine„.

Tehnicianul a fost „pus la punct” de patron care i-a transmis că: „Mulțescu poate uită, dar el este angajat ca antrenor, transferurile le face conducerea executivă. Să fie atent la ultimele minute din meciuri, la schimbări, pentru că am pierdut 3 puncte la ultima fază, cu Ceahlăul și Vaslui, de transferuri are cine se ocupa. Iar despre Curelea, ne-am înțeles cu el, dar s-a oprit totul la Vasile Șiman” . Patronul echipei giurgiuvene a fost completat de președintele Dinu Gheorghe, care crede că: „nu merită să fie contestat acest fotbalist, Kende, care a jucat în Champions League cu Hapoel și care eu cred că poate juca fundaș dreapta sau stânga, oricând„.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un interviu. Subiectul sensibil pentru afacerist
În timp ce Bianca Drăguşanu petrecea la un botez unde se afla şi Alex Bodi, Gabi Bădălău plângea la un…
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
OUT! Plecări în masă după rușinea de la EURO, inclusiv a selecționerului! Rămâne un singur om
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Reacția ucrainenilor după Belgia – România 2-0: „El e bun, dar unde sunt restul?”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente îmi plac…”
Anamaria Prodan și SECRETELE siluetei impecabile. Are 51 de ani, dar arată BESTIAL: „Am făcut o listă cu ce alimente…
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
Ce nebunie, răsturnare de situaţie la Euro 2024, e DEZASTRU pentru naţională!
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De ce...
BANCUL ZILEI. Soacra îl întreabă pe Bulă: - Am auzit că i-ai făcut fiicei mele o cerere în căsătorie. De…
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o cameră de supraveghere
Cine sunt tinerii găsiţi morţi într-un hotel din Capitală. Ultimele clipe cu Alexandra şi Marinel în viaţă, surprinse de o…
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Cea mai PUTERNICĂ rachetă a Europei, gata de lansare!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Ea îl ajută pe Istvan Kovacs să uite de toate criticile. Denisa este model și arată uluitor!
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Primă de calificare colosală! Câţi bani primeşte România după ce a ajuns în optimile EURO 2024
Reguli NOI pentru românii care merg la MEDIC. Decizia se aplică legal din 1 iulie
Reguli NOI pentru românii care merg la MEDIC. Decizia se aplică legal din 1 iulie
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Și-a ucis fratele! „Trebuie să mai omor pe...”
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe apariţii
Anamaria Prodan arată la 51 de ani ca la 20! Impresara şi-a pus fanii pe jar cu cele mai îndrăzneţe…
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
România, după o calificare istorică la Euro 2024: petrecere cu boxa dată la maximum, pe manele VIDEO
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Flashscore: cum arată cel mai bun 11 după faza grupelor de la Euro 2024
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Cum scapi de RUGINA de pe mașină? Cât costă și care sunt cele mai bune metode
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
Din 15 iulie, 10 ispite feminine aşteaptă să demaşte cele mai ascunse trăiri ale concurenţilor Insula Iubirii
×