Rapid continuă să se miște pe piața transferurilor. Ziua și mutarea pentru clubul din Giulești. Așa cum ProSport v-a anunțat în exclusivitate încă de ieri, Pătulea a ajuns la un acord cu formația din Grant, iar Voicu și Doman sunt și ei foarte aproape să parafeze înțelegerile.
Astăzi, Raul Costin a semnat pe doi ani cu Rapidul, acesta fiind unul dintre jucătorii doriți cu insistență de noii patroni. Fostul jucător al Vasluiului avea 3 oferte avantajoase din străinătate, inclusiv una din prima ligă azeră – extrem de tentantă financiar -, dar a ales gruparea giuleșteană, convins că aici poate face performanță.
Mutarea a fost intermediată de Anamaria Prodan.
Mijlocașul Raul Costin se despărțise de FC Vaslui în această vară, după ce nu a reușit să ajungă la o înțelegere cu oficialii trupei moldave în privința prelungirii contractului ce expirase la finalul sezonului trecut.
„Am ales Rapidul, pentru că indiferent de situația în care se află, este și va rămâne un brand în fotbalul românesc. Vreau să am evoluții bune pentru a nu-i dezamăgi pe fani„, a declarat Raul Costin, pentru ProSport.
91 de meciuri a jucat Raul Costin în Liga 1 pentru Vaslui, din 2009 până în 2013.
600.000 de euro valorează mijlocașul central, conform transfermarkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER